Dezvoltarea – ”oaia neagră” a bugetului Turzii

Turda ocupă unul din ultimele, dacă nu ultimul loc între oraşele comparabile ca şi mărime, din judeţele Cluj, Alba şi Mureş, în ceea ce priveşte ”felia din buget” alocată dezvoltării.

Astfel, cu 6,8milioane de lei alocaţi dezvoltării oraşului în anul 2016, dintr-un total de aproape 87 de milioane de lei, totalul estimat al veniturilor, Turda se află sub localităţi precum Aiud, Blaj, Gherla sau Reghin. În toate aceste oraşe, cu bugete mai mici decît cel al Turzii, suma alocată dezvoltării depăşeşte, atît ca şi pondere în buget cît şi în cifre absolute, suma repartizată capitolului ”dezvoltare” la Turda.

În ceea ce priveşte ponderea sumelor alocate dezvoltării în bugetul oraşelor amintite, media se situează în jurul procentului de 20 la sută, în vreme ce la Turda, cele 6,8 milioane de lei alocaţi ”dezvoltării” deţin o pondere de mai puţin de 8 la sută din buget. Pe ”căprării” pentru dezvoltare, la Aiud s-au alocat 8,25 milioane de lei (20,75 la sută din buget), la Blaj, 10,33 milioane de lei (22,5 la sută din buget), la Gherla, aproape 17,85 milioane de lei (37,8 procente din buget!), iar la Reghin 13,833 milioane de lei, ceea ce, la un buget total de 70,28 de milioane de lei înseamnă o pondere de 19,68 de procente din totalul cheltuielilor prognozate de autorităţile de acolo pentru anul 2016.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.