Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Budăi, reprogramată pentru 6 martie

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, a fost reprogramată pentru lunea viitoare, pe 6 martie, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, săptămâna trecută, în plenul Camerei, moţiunea simplă intitulată „Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale”.

Iniţial, moţiunea simplă urma să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor luni, însă ministrul Budăi a anunţat că nu poate să fie prezent, fiind în vizită oficială în Regatul Spaniei.

„Vă adresez rugămintea de a dispune măsurile necesare în vederea amânării pentru săptămâna 6 – 10 martie 2023 a dezbaterii acesteia, motivat de faptul că în perioada 27.02 – 2.03.2023 voi participa la o vizită de lucru în Regatul Spaniei, conform Memorandumului înregistrat cu nr. 581/MCB/20.02.2023. Precizez că această deplasare a fost stabilită înaintea depunerii moţiunii”, se arată în adresa înaintată de Marius Budăi conducerii Camerei Deputaţilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut