Dezbatere publică pe tema jocurilor de noroc la Cluj-Napoca

Locuitorii municipiului Cluj-Napoca sunt invitați să-și exprime opinia cu privire la activitatea jocurilor de noroc din oraș în cadrul unei dezbateri publice. Evenimentul va avea loc, miercuri, 19 august 2026, începând cu ora 17, în Sala de sticlă  a Primăriei (Calea Moților nr. 3) și pe o platformă online de videoconferință.

Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii (din online) pot completa cererea pe website-ul Primăriei (accesibil la acest link până înainte cu minimum 4 ore de ora stabilită pentru începerea ședinței), urmând ca linkul de conectare să fie transmis pe adresa de e-mail indicată.

Primăria Cluj-Napoca a lansat, la începutul lunii iulie, în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care propune interzicerea  jocurilor de noroc pe raza municipiului.

În principal, proiectul de hotărâre prevede ca operatorii care dețin săli de  jocuri de noroc să-și mai poată desfășura activitatea doar până la expirarea licențelor de funcționare actuale, se arată în documentul publicat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca.

„Se aprobă interzicerea desfășurării activității jocurilor de noroc în locații fizice pe raza municipiului Cluj-Napoca, cu excepția jocurilor loto reglementate prin art 18 alin (1) din OUG 77 din 2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc”, se arată în proiectul de hotărâre.

Totodată se arată că administrația publică locală are obligația de a acționa în vederea satisfacerii interesului general al comunității și de a adopta măsurile necesare pentru asigurarea unui cadru de viață urban sigur, echilibrat şi favorabil dezvoltării sociale, educaționale și economice a municipiului.

„Municipiul Cluj-Napoca reprezintă unul dintre cele mai importante centre universitare, educaționale, culturale și economice ale României, caracterizat printr-o pondere semnificativă a populației tinere și printr-o preocupare constantă pentru dezvoltarea unui mediu urban orientat către educație, inovare, cultură, sport şi calitatea vieţii.

În acest context, administrația publică locală are obligația de a evalua impactul pe care diferitele activități economice îl produc asupra comunității și de a adopta măsuri menite să limiteze efectele sociale negative care pot afecta interesul public local.

Deşi activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc reprezintă o activitate economică licită şi reglementată la nivel național, aceasta este recunoscută ca fiind o activitate susceptibilă să genereze consecințe sociale importante, motiv pentru care funcționarea sa este supusă unui regim juridic special și unor condiții restrictive. 

Experienţa acumulată la nivelul administrației publice locale, precum și preocupările exprimate în spațiul public relevă existența unei preocupări legitime a comunității față de extinderea și vizibilitatea spațiilor destinate jocurilor de noroc în cadrul municipiului.

În mod particular, autoritatea publică locală apreciază că protejarea copiilor, adolescenților şi tinerilor constituie un obiectiv de interes public major.

Chiar dacă legislația interzice accesul minorilor la  jocurile de noroc, simpla expunere permanentă la astfel de activități, prin amplasarea şi promovarea acestora în zone intens circulate sau în proximitatea unor spații frecventate de tineri, poate contribui la normalizarea unor comportamente asociate cu riscuri sociale și economice semnificative.

Totodată, dependenţa de jocuri de noroc reprezintă un fenomen cu efecte care depăşesc sfera individuală, generând consecințe asupra familiilor, relațiilor sociale şi stabilității economice a persoanelor afectate.

Costurile sociale rezultate sunt suportate, în mod indirect, de întreaga comunitate”, argumentează municipalitatea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.