Deţinuţii iubesc pacea

Este clar, cei aflaţi dincolo de gratii, chiar dacă într-o perioadă nefastă a vieţii lor au încălcat legile ţării, sînt adepţii păcii şi liniştii. După ce ai călcat pe bec este  normal să fie aşa. Cel puţin asta am constatat în cadrul recentei activităţi educaţionale desfăşurată în cadrul proiectului „Ziua internaţională a păcii”.

Persoanele private de libertate din Penitenciarul Gherla au fost informate cu privire la semnificaţia şi specificul acestei zile, marcată în toată lumea. Scopul întîlnirii a fost dezvoltarea simţului civic şi a responsabilităţii sociale a celor închişi, motiv pentru care au fost selecţionaţi la această acţiune toţi aceia care au comis fapte reprobabile în contextul vieţii sociale.

A treia zi de marţi a lunii septembrie din fiecare an fiind declarată de Adunarea Generală ONU Ziua internaţională a păcii, momentul fiind dedicat comemorării şi întăririi  idealului de pace atît în interiorul frontierelor, cît şi între ţările şi popoarele lumii, deţinuţii au purtat discuţii pe această temă, fiind prezentate şi materiale audio-vizuale referitoare la rolul păcii în viaţa cotidiană a locuitorilor de pe globul pămîntesc. De asemenea, au fost distribuite pliante şi broşuri pe această temă.

Serviciul Educaţie din cadrul Penitenciarului Gherla marchează toate evenimentele mai importante cuprinse pe agenda UNESCO, neexistînd lună (sau chiar săptămînă) cînd în clubul deţinuţilor să nu aibă loc o manifestare de acest gen, locatarii penitenciarului fiind receptivi la astfel de iniţiative socio-educative mentite să contribuie la reinserţia lor socială. De fiecare dată este întocmit un proiect cu toate detaliile organizatorice.

Ziua internaţională a păcii a fost marcată prin iniţierea unor programe speciale şi în şcolile oraşului.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.