Deţinuţii au finalizat cursul de frizerie

În cadrul programelor şi activităţilor socio-educative organizate de Serviciul Educaţie  al Penitenciarului Gherla, o importanţă deosebită se acordă formării şi perfecţionării profesionale a deţinuţilor.

Persoanele private de libertate manifestă un interes major faţă de cursurile de calificare organizate de colaboratorii unităţii. Zilele trecute, nu mai puţin de 27 de locatari ai penitenciarului au finalizat cursul de calificare în meseria de frizer, organizat de SC „Rogepa” SRL Baia Mare. Toţi deţinuţii care au susţinut examenul de la sfîrşitul cursului au primit o adeverinţă de absolvire, ceea ce înseamnă că ei dispun de pregătirea necesară exercitării acestei meserii. Cei mai buni au beneficiat şi de credite, ca o recompensă pentru implicarea lor activă în această formă a perfecţionării profesionale.

În ultima perioadă, în Penitenciarul Gherla au mai fost organizate cursuri de calificare în meseriile de lucrător comercial şi agroturism, deţinuţii exprimîndu-şi dorinţa de a mai onora cu prezenţa şi alte iniţiative de acest gen. De-a lungul anilor, foarte multe persoane private de libertate au făcut cunoştinţă şi cu tainele meseriei de tîmplar şi sculptor, practica fiind efectuată chiar în atelierele de producţie proprii, bine dotate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.