Destine evreiești legate de Cluj: Júlia Szilágyi și pictorița de la Auschwitz

Mărturisesc că am fost inițial confuz în privința evenimentului „Portretele unei întâlniri din 1945. Klára Szűcs, pictorița de la Auschwitz, și Júlia Szilágyi, viitoarea scriitoare”, care anunța și prezentarea „Cărții insomniilor”, scrisă de Júlia Szilágyi. Cele două ediții ale volumului, în limbile maghiară și română – în ordinea apariției lor –, fuseseră lansate cu ani în urmă, iar la sfârșitul lunii martie, în acest an, versiunea românească a cărții fusese din nou prezentată public, în cadrul unui eveniment dedicat memoriei scriitoarei.

Româncă de etnie maghiară, cu rădăcini evreiești, Júlia Szilágyi a fost o personalitate marcantă a culturii românești și va rămâne una dintre figurile importante ale intelectualității clujene. Care este însă motivul re-prezentării „Cărții insomniilor” în contextul întâlnirii autoarei cu „pictorița de la Auschwitz”, în 1945?

Aveam să aflu răspunsul la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, la data de 28 mai, când povestea s-a lăsat cunoscută prin intervențiile fiului scriitoarei, Mihály Szilágyi-Gál, ale jurnalistelor Andrea Ghiță și Emese Vig, ale istoricului Lucian Nastasă-Kovács, moderatorul evenimentului, și, mai ales, prin documentarul video realizat de Andrea Ghiță și difuzat în cadrul programului.

Printre cei care au ascultat episodul întâlnirii generate de destin dintre supraviețuitoare ale Holocaustului s-au numărat și elevii – adolescenți – ai unei clase de la Colegiul Național Emil Racoviță.

Elementele de decor ale poveștii au fost câteva exemplare din „Cartea insomniilor” și, foarte potrivit pentru spațiul Muzeului de Artă, patru tablouri pictate de Klára Szűcs în 1945: portrete ale mamei și mătușii scriitoarei, dar și ale Júliei, pe atunci în vârstă de nouă ani.

Picturile surprind chipuri care nu pot ascunde o tristețe calmă, la finalul unei drame personale, și nici sentimentul unei primejdii care nu a plecat încă din minte. Refugiul celor trei femei în România le-a salvat de la a face parte din nefericitul convoi al celor 16.000 de evrei deportați din Cluj, în lunile martie-iunie 1944, în lagărele naziste.

Klára Szűcs, născută într-o familie de intelectuali evrei din Oradea, a supraviețuit – singura din familie – ororilor de la Auschwitz. Formată la Institutul de Arte Frumoase din București, foarte tânăra artistă de atunci a rezistat în lagăr sprijinindu-se pe pasiunea și deprinderea sa: pictura.

Familia Júliei a fost găzduită într-o casă care aparținuse unor evrei pieriți în lagărele de exterminare, întrucât propria lor locuință fusese devastată de război. Acolo a ajuns și „pictorița de la Auschwitz” pentru câteva luni. În toamna acelui an, Klára Szűcs a plecat în Cehoslovacia, unde mai trăia bunica sa maternă. Și nimeni nu a mai știut nimic despre ea.

În amintirile Júliei Szilágyi, recuperate în documentarul Andreei Ghiță, Klára Szűcs a rămas o ființă dragă, față de care a avut și de la care a primit, la rându-i, înțelegere. Deși pasageră în memorie, amprenta locuirii pictoriței împreună cu mica familie a Júliei, în acele vremuri grele, a marcat-o pentru întreaga viață. Pe chipul îmbătrânit al celei care a devenit scriitoarea Júlia Szilágyi se putea descifra regretul față de dispariția totală a pictoriței.

Căutările jurnalistei Andrea Ghiță, întinse pe mai mulți ani, au dus-o în Košice, Slovacia, la nepotul Klárei, care a povestit despre bunica sa, Klára Balkanova – după numele soțului –, decedată în 2002. Din nefericire, Júlia Szilágyi nu a mai apucat, în 2025, să afle că prietena ei de demult a avut o viață împlinită, ca profesoară de desen, alături de soțul său, profesor de sport, și de fiul lor. A continuat să picteze, însă Klára Szűcs, „pictorița de la Auschwitz”, nu și-a expus tablourile și nu le-a vândut niciodată. Lucrările sale au fost oferite prietenilor sau păstrate în familie.

„Portretele unei întâlniri din 1945. Klára Szűcs, pictorița de la Auschwitz, și Júlia Szilágyi, viitoarea scriitoare” a fost încă o poveste despre dramele Holocaustului. S-a așternut având ca reper „Cartea insomniilor” a eseistei și profesoarei Júlia Szilágyi.

Suntem în perioada de comemorare a martirilor evrei, victime ale unei tragedii a umanității, petrecute nu cu mult timp în urmă, la scara istoriei. Júlia Szilágyi și mama ei au scăpat, într-o noapte, din vârtejul antisemit, materializat monstruos la Cluj prin deportarea a 16.000 de evrei. Dar – potrivit relatărilor scriitoarei – nu a mai scăpat niciodată de sentimentul de frică .

La niciun secol de la Holocaust, antisemitismul este, din nou, un sentiment care-și face loc în mințile unora dintre noi. Evenimentul de la Muzeul de Artă poate fi privit în cheie de reflecție mai atentă asupra efectelor dezastruoase care pot fi generate de propriile noastre resentimente.

Dan Crișan