Despre Karate Do cu Eva Kerekes, multiplă campioană mondială şi europeană

 Te va surprinde, dragă cititorule, faptul că în karate do există „forme de pace şi calm”. Şi nu mă refer neapărat la heinan no-kata, numele dat celor cinci kata ale stilului Shotokan. Stări ce provin din vechimea imemorabilă vorbesc despre stăpînirea de sine. Există o stare de spirit fermă, liniştită şi lipsită de tensiune afectivă la care trebuie să ajungă cel care practică, în general, artele marţiale. E un anume ritm al respiraţiei, o atitudine relaxată, încredere în forţele proprii şi o respingere totală faţă de teamă în momentul de dinaintea atacului. E o stare de autocontrol, ce slujeşte nu numai pe sportiv, ci şi în viaţa de fiecare zi. Am privit ochii luminoşi ai karateka Eva Kerekes şi mi-am dat seama că, din punctul ei de vedere, „lupta” poate începe oricînd. Aşa că, interviul ce urmează dezvăluie ceva din tainele (Hi Jutsu) practicării karate-ului şi calea (do) de urmat pentru a ajunge la performanţe:

– Înţeleg că pasiunea dv. pentru karate a apărut mult înainte de terminarea Facultăţii de educaţie fiică şi sport.

– Nici nu se poate altfel. Aveam…cîţiva anişori cînd a venit colega tatălui mei să mă întrebe dacă nu vrea să practic karate do. Evident nu ştiam ce-i aia, nici măcar că în acele vremuri acest sport era interzis de regim. Eram totuşi mărişoară (10-11 ani n.n.) şi mi-am dat seama că treaba asta mi se potriveşte. Că pot. Şi-mi place! Am recuperat anii pierduţi şi am aprofundat cît am putut această formă de cultură asiatică.

– Nu vă încurcă faptul că în karate sînt mai mult stiluri. Şi, la noi, mai multe federaţii ale aceluiaşi sport?

– Nu. E bine de ştiut că această… cale, drum, spuneţi-i cum vreţi, are ca finalitate stăpînirea de sine. Şi avantajul asupra partenerului. Mi-a plăcut ce spunea Louis Frederic: „Artele marţiale sînt un univers în sine, pasionant, pe care omul nu l-ar putea descoperi în toată complexitatea lui nici dacă i-ar fi dat să trăiască mai multe vieţi în şir. O lume eficientă, şi totodată tainică, ascunsă vederii. Plină, la fiecare din treptele şi nivelurile ei, de înţelesuri surprinzătoare, ce ne duc cu gîndul departe, dincolo de meşteşugul războiului, şi chiar de cel al bătăliei, angajîndu-ne parcă într-o aventură în care omul ar urmări să descopere esenţa originară a energiei”. Cu menţiunea că e bine de ştiut ce face fiecare, în stilul lui. Iar Federaţia Karate WKC este, poate, singura federaţie care nu-i în Capitală, ci la Cluj (preşedinte: prof. Liviu Crişan). Şi sînt foarte mîndră de acest lucru. Pentru că existenţa ei recunoscută cu chiu cu vai, este întrutotul acoperită de rezultatele deosebite pe care le avem.

– Sînt 27 de ani de cînd lumea sportului vă cunoaşte şi recunoaşte.

– Da, primul rezultat a apărut în 1990, iar în 1993 am participat la primul campionat mondial, în Canada, la Montreal. Atunci am ocupat locul al III-lea. De atunci am participat la nenumărate europene şi mondiale, naţionale, stagii… Am pierdut, însă, şirul medaliilor. Am început să le număr 1,2,3 … doar la europene şi mondiale. Dar m-am plictisit. Ultimele medalii le-am luat anul acesta la Campionatul european din Scoţia: aur la kata* şi kumite**.

– Sper să nu greşesc afirmînd că acest sport – Karate do – este un sport individual foarte gustat. Poate cel mai popular după fotbal.

– Şi, cu toate acestea nu este sport olimpic. Cauza o regăsim în multitudinea de şcoli (ryu), de stiluri, orgoliile…

– Vin mulţi copii să înveţe karate?

– Da. Dar sînt total nepregătiţi pentru viaţa sportivă. Fizic, motric sînt la pămînt. Cauza o văd în lipsa orelor de educaţie fizică din şcoli, viaţa tot mai sedentară… Şi de aici lipsa de motricitate şi coordonare. Abia umblă, abia aleargă. Şi ne trebuie mai bine de un an pentru a… repara aceste defecte.

– Sînteţi şi sportivă şi antrenoare. Cum se împacă cele două domenii ?

– Pot să spun cu mîna pe inimă că rezultatele mele ca sportivă nu mă mai bucură aşa de tare. Am cîştigat tot ce se putea cîştiga. Dar în momentul în care un elev de-al meu, pregătit de mine, urcă pe podium şi ascultă Imnul, simt altceva. O bucurie. Greu de exprimat în cuvinte. Ş-apoi, elevii mei învaţă mult mai bine la şcoală,au o mai mare putere de concentrare, sînt mai sigur pe ei…

– Antrenor, arbitru, sportivă, 4 Dan la Shotocan*** şi 3 Dan în Wado-ryu****.

– Şi mă bucur de cei mici, care învaţă tainele acestui sport. Recent ne-am întors de la Campionatele mondiale de cadeţi şi juniori din Serbia., unde România şi-a păstrat titlul de cea mai bună echipă, obţinut cu mulţi ani în urmă. (Premierea de la CJ am relatat-o în ziarul nostru de săptămîna trecută n.n.). Pintea Cristiana la 7-8 ani (locul I), Dădoc Iulia la junioare (3 medalii), Rapa Cosmin (campion mondial), Szabo Zsolt (la cadeţi – locul I). Peste nici o săptămînă mergem la Cupa României. Apoi, în India, la o competiţie cu multe ţări din Asia…

– Chiar: unde… n-aţi fost?

– Ei, în Japonia. Visul fiecărui practicant de arte marţiale. Şi, poate în China…

– Ce vă place mai mult şi mai mult?

– Sportul. Apoi, căţeii. Am doi Doberman, la curte… adevăraţi. Cu părinţi campioni. Dar ador şi florile. Şi Brazilia…

Radu VIDA

* … Lupte imaginare, constituite din mişcările de bază ale unui procedeu tehnic, executate lent sau rapid, dar cu tehnicitate… Louis Frederic – Dicţionar de Arte marţiale – Ed. Enciclopedică bucureşti, 1993, pg.128

** Tehnicile de asalt – Ibidem, pg. 163

*** Stil de karate, creat la Shotocan –ibidem pg.239

**** Şcoala căii armoniei, bazată pe mişcări naturale, excluzînd loviturile de picioare – ibidem pg. 291

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.