Deşi oferă cele mai multe slujbe, Clujul este singurul judeţ în care creşte şomajul

Clujul este singurul judeţ din ţară care a înregistrat, în aprilie, o creştere a numărului de şomeri, deşi judeţul nostru oferă, constant, cele mai multe locuri e muncă vacante din ţară.

Numărul de şomeri a scăzut în toate judeţele din ţară (cu excepţia Clujului), cele mai mari scăderi fiind înregistate în Constanţa (cu 1.483 persoane), Dîmboviţa (cu 1.379 persoane), Alba (cu 1.300 persoane), Dolj (cu 1.186 persoane), Harghita (cu 1.162 persoane) şi Mureş (cu 1.124 persoane). Paradoxal, judeţul nostru, deşi oferă constant, de luni de zile, peste 1.000 de locuri de muncă vacante, a reuşit să înregistreze o creştere a şomajului. Spre exemplu, în această perioadă, doar la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă erau înregistrate 1.607 de slujbe libere, din diverse domenii de activitate şi calificări, începînd de la ucenici sau muncitori necalificaţi şi terminînd cu ingineri, economişti sau medici. Şi, această situaţie nu este o excepţie, Clujul fiind “campion” în acest an nu doar la fotbal ci şi la capitolul locuri de muncă libere.

Totuşi, Clujul, cu 13.026 de şomeri înregitzraţi, are o rată a şomajului de “numai” 3,9%, sub media naţională de 4,73%. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în Vaslui (8,98%), Mehedinţi (8,74%), Teleorman (8,39%), Dolj (8,31%), Covasna (7,97%), Buzău (7,13%), Galaţi (6,96%), Gorj (6,95%), Ialomiţa (6,62%) şi Alba (6,61%). Nivelul minim al ratei şomajului, de 1,55%, s-a înregistrat în Ilfov.

Majoritatea şomerilor nu primesc indemnizaţie

România a început luna mai cu 425.841 de şomeri înregistraţi, în scădere cu 28.700 de persoane faţă de situaţia existaentă în luna anterioară. Din totalul şomerilor înregistraţi, 150.939 au fost şomeri indemnizaţi şi 274.902 neindemnizaţi. Faţă de luna precedentă, numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 19.881 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 8.819 persoane. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (64,56%) a crescut cu 2,14% faţă de luna anterioară. Să mai menţionăm că rata şomajului masculin a scăzut de la 5,41% în martie, la 5,02%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,64% la 4,41%.

Judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi aînt Teleorman (81,78%), Dolj (79,35%), Covasna (78,56%), Iaşi (78,21%), Buzău (78,01%) şi Vaslui (76,02%).

Cei mai mulţi şomeri au între 30 şi 49 de ani

Situaţia şomajului în ţară este gravă şi din punctul de vedere al vîrstei persoanelor fără un loc de muncă. Din păcate, marea majoritate a acestora se află la apogeul potenţialului fizic, exact între vîrstele de 30 şi 49 de ani.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în România există 49.256 şomeri sub 25 de ani, 34.062 şomeri între 25 şi 29 de ani, 106.835 şomeri între 30 şi 39 de ani, 119.529 şomeri între 40 şi 49 de ani, 57.809 şomeri între 50 şi 55 de ani şi 58.350 şomeri peste 55 de ani.

Şi mai gravă este situaţia persoanelor aflate în şomaj de lungă durată. La nivel naţional există 23.665 tineri sub 25 de ani în şomaj de peste 6 luni (48,04% din totalul şomerilor sub 25 de ani) şi 137.762 adulţiîn şomaj de peste 12 luni (36,58% din totalul şomerilor adulţi), ponderea şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri fiind de 37,91%.

Persoanele fără studii – şomeri calificaţi

După nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care nu au un loc de muncă, ei reprezentînd 75% din nhumărul total al ţomerilor. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 18%, iar cei cu studii universitare doar 7%.

Ocupaţiile care au înregistrat cel mai mare număr de şomeri sînt: muncitori necalificaţi în ferme mixte (68.987 persoane), muncitori necalificaţi în industria prelucrătoare (64.328 persoane), muncitori necalificaţi în lucrări publice (31.902 persoane), muncitori necalificaţi în construcţia de clădiri (27.319 persoane), manipulanţi de marfă (25.733 persoane), constructori şi montatori de structuri metalice (13.226 persoane), vînzători în magazine (8.237 persoane), mecanici de maşini agricole şi industriale (7.068 persoane), asistenţi vînzări în magazine (5.064 persoane), personal specializat pentru îngrijire şi supraveghere la domiciliu (4.885 persoane), funcţionari în evidenţa stocurilor (4.833 persoane), operatori pe maşini de polizat, rectificat şi ascuţit (4.594 persoane) etc.

Însă, exact pentru aceste ocupaţii, din care se „recoltează„ cei mai mulţi şomeri, există cele mai multe oferte de locuri de muncă.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.