Deşi le merge rău, românii rămîn optimişti

Aproape trei sferturi dintre români consideră că economia merge mai rău decît acum un an, disponibilitatea de cumpărare este scăzută, dar aşteptările legate de îmbunătăţirea situaţiei în 2013 sînt ridicate, românii fiind printre cei mai optimişti europeni, alături de nemţi şi britanici.

„Anul acesta se anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) al României va creşte cu 0,5%. Şomajul este scăzut, sub 5%. Economia şi moneda trebuie să se stabilizeze treptat. România este a doua cea mai săracă ţară din UE. În perioada verii, preşedintele şi primul ministru s-au luptat pentru putere. Această luptă a culminat cu un referendum organizat pentru demiterea preşedintelui, invalidat din cauza numărului mic de votanţi. Aceste evenimente au afectat în mod clar starea de spirit a populaţiei. Gradul mic de încredere în elita politică deja existent a scăzut din nou. Încrederea că politicienii vor stabiliza economia româniei şi o vor dirija spre creştere pe termen lung a scăzut. În general, 73% din populaţie consideră că situaţia economică este mai rea decît acum un an”, se arată în raportul GfK Consumer Climate pentru Europa si Statele Unite.

Situaţia economică generală din majoritatea ţărilor europene nu s-a deteriorat cu adevărat în vară, dar nici nu a înregistrat vreo îmbunătăţire, iar consumatorii se aşteaptă în continuare ca puterea lor economică să scadă. Cele mai mici speranţe în ceea ce priveşte creşterea veniturilor au fost exprimate de consumatorii din Italia, Spania şi Grecia, la polul opus situîndu-se cei din Germania, Austria şi România, se arată în studiu. Pe de altă parte, ca urmare a scăderii aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile, în multe ţări dorinţa de cumpărare a scăzut în mod perceptibil, singurele excepţii fiind Germania, Bulgaria şi Polonia. Cei mai dornici să consume rămîn în continuare germanii, austriecii şi bulgarii.

Pe de altă parte, în SUA, contrar a ceea ce s-ar putea anticipa în lumina datelor economice modeste, consumatorii americani devin tot din ce în ce mai siguri pe sine.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.