Deschidere de stagiune la Naţionalul clujean

Stagiunea 2013-2014 la Teatrul Naţional din Cluj se deschide cu avanpremiera spectacolului Trilogia Aureliu Manea de Aureliu Manea, care va avea loc marţi, 10 septembrie 2013, ora 19, în Studioul “Euphorion”. Următoarele spectacole vor avea loc vineri, 13 septembrie, respectiv duminică, 22 septembrie 2013, de la ora 19.

Regia este semnată de Tompa Gábor, dramaturgia de Visky András, iar scenografia îi aparţine Carmencitei Brojboiu. Distribuţia celor trei piese scrise de Aureliu Manea este următoarea:

Penelopa rămîne îngîndurată – Mireasa I: Anca Hanu; Bătrîna doamnă: Angelica Nicoară; Mireasa II: Romina Merei; Circe: Miriam Cuibus; Ulise: Cătălin Herlo.

Repetiţia de teatru – Regizorul: Cătălin Herlo; Actriţa: Miriam Cuibus; Actorul: Adrian Cucu; Figuranta: Romina Merei; Absolventa Institutului de Teatru: Angelica Nicoară; Făt-Frumos: Anca Hanu.

Zîna de la răsărit – Mama: Miriam Cuibus; Fiul: Cătălin Herlo; Fiica: Angelica Nicoară.

„… Frumuseţea cît şi dificultatea acestor texte constă în faptul că nu seamănă cu nimic, nu au o logică convenţională pe care noi am putea să ne bazăm. Logica lor este autonomă, o logică pe care noi nu ar trebui să o transformăm şi să o traducem într-o altă logică proprie înţelegerii noastre. Piesele lui trebuiesc luate ca atare, ca nişte viziuni extraordinare, care de fapt nu vorbesc despre un singur obiect, ci vorbesc despre un eu, dar şi despre un univers. În acest eu e cuprins întreg universul.

(…) Moartea este una din principalele teme sau motive care revin în cele trei texte. Dar dincolo de acestea există, asemenea tragediilor antice, unele motive, ca de exemplu motivul mamă–fiu, în sensul oedipian al cuvîntului, dar într-un fel şi freudian, în care mama este atît mama, cît şi logodnica, dar şi moartea. O mamă care vrea cu orice preţ şi prin orice mijloace să-şi păstreze fiul. Această dictatură a dragostei există în piese şi exprimă, probabil, cele mai adînci aspiraţii ale autorului. Eu cred că toată cartea lui Manea [Texte regăsite] este pătrunsă de acest motiv, de această mare sete de dragoste” – notează, într-un comentariu la cele trei piese Tompa Gábor, cel care semnează regia spectacolului Trilogia Aureliu Manea.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.