Derapajele democraţiei

RADU VIDA

Degeaba s-au supărat somităţile liberale pe Adriana Săftoiu: un parlamentar trebuie să ştie, în primul rând, limba română. Numai după asta putem vorbi despre celelalte calităţi pe care trebuie să le cuprindă profilul alesului.

Şi, credeţi-mă, ar fi multe!

Tocmai pentru a nu avea în Parlamentul României „agramaţi, reduşi mintali sau asistaţi sociali” – după cum s-a exprimat, cu obidă întru apărarea liberalilor, deputatul Diana Tuşa. E nevoie ca, în primul rând, partidele să filtreze candidaţii. Şi să nu lase ca aceştia să fie nici măcar egali, în ceea ce priveşte… defectele, cu masa de alegători.

Democraţiile au parcurs un drum semnificativ până să ajungă la actuala formulă, în care participarea este asigurată (aproape) 100 la sută, în care diferenţele de sex, religie, statut social, avere etc. sunt cu totul eliminate. Există însă câteva derapaje – culmea, îngăduite de lege! – şi care ar trebui corectate. Pentru că – nu-i aşa – democraţia este mereu perfectibilă, spun atât teoreticienii, cât şi, mai ales, politicienii aspiranţi la fotolii.

Nu mi-am propus să intru în discuţii pe tema alianţelor de partid. Şi nici a doctrinelor, ce garantează aderenţa în dreapta, stânga sau centrul eşichierului unora sau altora dintre cetăţenii votanţi. Este un subiect pentru un editorial ce se conturează pentru împrejurarea alegerilor parlamentare. Până atunci, vă propun să analizăm individul. Cel care se simte pregătit să ceară votul alegătorilor pentru a ocupa una sau ala din funcţiile disponibile.

Iată:

La alegerile locale un candidat pierde cursa. Drastic. Sancţionat de alegători pentru că n-a făcut ce trebuie. Ce a promis. Ce ar fi putut să facă. Sau, în ori ce caz, ce ar fi trebuit măcar să propună. Evident că în conducerea unei localităţi (cum este Turda spre exemplu), sunt multe   impedimente în a realiza tot ceea ce s-a propus/promis în campanie. Există frâna consilierilor, există probleme financiare… Şi câte şi mai câte! Dar există şi o indolenţă a celor aleşi care, văzându-se cu sacii în căruţă, se… bucură din plin de funcţia la care au acces. Şi nu le mai pasă deloc de doleanţele celor care l-au făcut „mare”.

Ei bine, zic, omul pierde. Cu sau fără intenţiile bune din timpul mandatului. Supărare mare? Explicaţii sau, din contră, coada între picioare şi, vorba ţâpuriturii: ascunziş în păpuriş!

Toate aste însă nu ţin mult. Omul a avut timp în câteva mandate să… ia în greutate şi, spre surprinderea tuturor alegătorilor care l-au sancţionat pentru… nemuncă, se regăseşte pe listele partidului pentru… alegerile parlamentare. În traducere liberă: nu-i bun într-o comunitate mică, în localitatea unde a făcut şi a dres sau, dimpotrivă, n-a făcut decât rele, dar e bun pentru a gândi global, la nevoile ţării. Unde mai pui că, la asemenea alegeri şansele de reuşită sunt mult mai mari, pentru că circumscripţia este mai întinsă, mulţi dintre alegători nu cunosc personajul şi merg pe mâna „păcălelilor” propagandei de partid, Care, cu siguranţă, îşi susţine candidatul fie şi pentru că e băiat frumos, face sluji la momentul potrivit şi, poate, cotizează la timp, când partidul o cere.

Nu e drept!

Eşecul de „jos” n-ar trebui recompensat cu „promovare” şi susţinere spre vârful piramidei. Altfel, nu vom avea niciodată oameni în Legislativ aşa cum ar trebui să fie: „cu gramatica la ei”(Săftoiu n.n.), în deplinătatea facultăţilor mintale şi, neîndoielnic, cu acele rezultate materiale şi spirituale, care să justifice cererea pentru o aşa de înaltă funcţie. Că nu se practică aşa nici pe-afară?! Că se ciunteşte dreptul de a fi ales?! Da’ ce, la ei e ca la noi, cumva?