Deputatul Viorel Băltărețu, noul lider al USR Cluj-Napoca

USR și-a ales, zilele trecute, noua conducere la nivelul municipiului Cluj-Napoca. În cursa pentru funcția de președinte al organizației locale au intrat deputatul Viorel Băltărețu și senatorul Cristian Bordei.

„Echipa USR Cluj-Napoca se întărește înainte de șirul de alegeri naționale, europarlamentare și locale de anul viitor. Zilele trecute, am avut alegeri ale echipei municipale USR Cluj-Napoca, președintele filialei locale și a acestei echipe entuziaste și puternice de care suntem mândri, fiind ales domnul deputat Viorel Băltărețu. A fost votat și biroul local compus din 13 membri și 4 vicepreședinți: Trif George, Șolea Călin-Ovidiu, Megheșan Ovidiu și Nia Mihaela”, a declarat liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu.

În acest birou vor activa 2 parlamentari USR Cluj – președintele Viorel Băltărețu și senatorul Cristian Bordei, care a fost și contracandidatul lui Viorel Băltărețu în aceste alegeri, și 2 consilieri locali, Alexandra Oană și Dinu Ionescu. De asemenea, președintele USR Tineret Cluj, Alexia Petrovai, va fi prezentă și în biroul local.

Conform liderului USR Cluj, deputatul Oana Murariu, acesta „este un birou puternic, cu autoritatea proaspăt derivată din votul membrilor, ceea ce ne va permite să continuăm împreună activitatea intensă, de implicare socială și politică desfășurată în interesul cetățenilor din Cluj-Napoca”.

„Obiectivul nostru principal este să fim prima opțiune pentru locuitorii municipiului, la alegerile locale de anul următor.

În paralel cu construirea strategiei electorale în colaborare cu organizația județeană, ne vom concentra pe consolidarea organizației locale, monitorizarea problemelor cronice și punctuale ale orașului, respectiv sancționarea derapajelor administrației municipiului și oferirea de soluții identificate prin consultări cu specialiști.

Vom continua să fim în stradă, ca până acum, în dialog permanent cu clujenii. De asemenea, vom monitoriza marile proiecte ale municipiului și impactul întârzierilor asupra locuitorilor. Birocrația sufocantă, de la ghișeu și din proiectele autostrăzii sau ale metroului, trebuie să dispară dintr-un Cluj modern, european. Blocajele din trafic, lipsa locurilor din școlile și grădinițele clujene, maternitățile vechi de un secol, urbanismul sufocant, șantierele care durează nepermis de mult  – toate scad calitatea vieții în municipiu. Avem nevoie de un Cluj-Napoca pentru toți clujenii, nu doar pentru câțiva. Pentru asta, administrația trebuie să țină pasul cu vremurile”, a declarat liderul USR Cluj-Napoca, deputatul Viorel Băltărețu.

Anca COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut