Deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu, atac dur la adresa ministrului Sănătății

Deputatul și profesorul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, ales pe listele PSD Cluj, a lansat un atac extrem de dur la adresa ministrului Sănătății, social democratul Alexandru Rafila după ce acesta a anunțat modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului, la mai bine de cinci luni după aprobarea prin lege a acestui document strategic și cu două luni înainte de obligația legală care îi revine de a prezenta normele de aplicare a legii.

“Situația e de râsu’-plânsu’. De plâns, pentru că acest plan este al pacienților care sunt loviți prin neaplicarea planului de cancer. Mi se pare odios.

Am comparat bolnavii de cancer cu copiii abandonați în orfelinate în anii ’90. La fel ne abandonăm și bolnavii de cancer, de fapt nu s-a schimbat nimic din ‘90. Cred că am rămas cu aceeași mentalitate comunistă de a nu empatiza cu nimic ce e în jurul nostru.

De râs, pentru că, după ce, tu, Ministerul Sănătății, ești cosemnatar al legii, mai aduci și niște oameni care au fost în grupul de lucru care a elaborat planul să-i convingi că nu au făcut bine ce au făcut. Hai să fim serioși! E ca o comedie de Kusturica, „Pisică albă, pisică neagră”, într-o variantă pur românească, în care niște indivizi își contestă propria muncă, pe de-o parte, iar alții, total neaveniți, își dau cu părerea”, a declarat chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat științific Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului.

Parlamentarul susține că nu există temei pentru modificarea Planului și respinge motivele invocate de Alexandru Rafila. Unul dintre aceste motive ar fi acela că “grupul tehnic de lucru a analizat situaţia actualului Plan Naţional de Combatere şi Control a Cancerului şi a constatat câteva lucruri, că sunt necesare modificări şi adaptări ale textului actual, punerea în acord a acestuia cu Planul European de Combatere a Cancerului”.

Parlamentarul PSD de Cluj susține că Planul de Combatere a Cancerului a fost construit pe structura Planului European de Combatere a Cancerului. „Deci afirmația e un caraghioslâc.

Altă chestiune hilară: Ni se spune că sunt prea puține cancere luate în discuție. Dar un plan serios de cancer se ocupă de maxim cinci localizări. Trebuie să faci ceva școală ca să știi lucrurile astea, altfel din nou ne întoarcem la practici dăunătoare, cum a fost reinventarea democrației originale în anii ’90, și am văzut la ce a condus, probabil urmează să reinventăm apa caldă și gaura la macaroană.

În planul de cancer, avem cele cinci tumori solide – cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul colorectal, pulmonar, cancerul de prostată. Și, pe lângă acestea, pentru că existau direcții în Panul european de cancer, există un capitol separat pentru patologia pediatrică – cancerele la copii și cancerele hematologice.

În obiectivele generale sunt prevăzute – dar pentru asta trebuie să știi și un pic de oncologie – soluționarea problemelor și a altor localizări decât a celor cinci. Direcțiile generale evident se apleacă către toată patologia oncologică, tumorile rare având din nou direcții europene separate”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat, medic primar, Ginecologie și Chirurgie Oncologică, IOCN.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut