Deputatul PNL de Cluj, Sabin Sărmaș: Și pensionarii au dreptul de a se bucura de tehnologie

Unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie a debutat vineri Cluj-Napoca și a reunit reprezentanți atât din sectorul public precum și din cel privat. Cea de-a doua ediţie a „The Public-Private Sector Forum” (PPSF 2023) a reunit parlamentari, miniştri, ambasadori din 16 de ţări, alături de reprezentanţi ai peste 200 de companii.

Președintele Comisiei de IT&C din Camera Deputaților, deputatul PNL de Cluj, Sabin Sărmaș, a declarat că scopul evenimentului a fost de a aduce la aceeași masă atât sectorul privat cât și sectorul public. „E nevoie de dialog și e nevoie să luăm deciziile cele corecte”, a spus Sabin Sărmaș.

Liberalul a atras atenția că România se situează pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește competențele digitale.

„Este un domeniu în care trebuie să investim. Trebuie să investim în oameni nu doar pentru a avea tehnologie de dragul tehnologiei ci pentru a avea oameni care știu cum să folosească tehnologia în beneficiul lor.

Va trebui să acționăm pe mai multe paliere. Unul este sectorul de învățământ, dar avem o generație care nu poate fi lăsată în urmă. Este vorba de cei care sunt în câmpul muncii.

Aceștia nu pot fi pregătiți decât la locul de muncă. E nevoie de un efort colectiv iar companiile trebuie să deruleze programe care să ajute să formeze angajații pentru reconversie profesională. O reconversie vine astăzi cu creșterea capacității de a utiliza mediul digital. Din fericire, atât ministerul, cât și Autoritatea de Digitalizare a României au început să finanțeze astfel de programe în care companiile de IT pot să-și specializeze oamenii în competențe digitale. Sunt companii naționale cu zeci de mii de oameni care sunt formați anual”, a spus deputatul Sabin Sărmaș.

El a precizat că o atenție deosebită ar trebui să fie acordată pensionarilor pentru că și ei au dreptul de a se bucura de tehnologie. Deputatul a arătat că există o lipsă de încredere față de tehnologie în rândul persoanelor vârstnice, însă a menționat că statul trebuie să investească pentru ca și pensionarii să dobândească competențe digitale.

Industria fanion a României

Președintele Comisiei de IT&C din Camera Deputaților a declarat că industria IT este industria fanion a României, care face 7% din PIB cu 220.000 de angajați. El a atras atențai că dacă nu va fi sprijinit acest sector există riscul ca firmele să meargă în țări în acre vor fi sprijinite.

”Este cel mai greu moment al istoriei sale, care aduce o mare provocare într-un moment în care piețele din SUA și Europa se zdruncină pentru companiile din tehnologie. Nu este un moment în care are sens să venim cu măsuri care ne scad competitivitatea. Și alte sectoare de tehnologia informației din alte state sunt sprijinite, noi avem o industrie competitivă. Dacă noi nu o sprijinim și celelalte state vor sprijini, companiile vor merge în țările în care sunt sprijinite.

La rândul său, Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster, a precizat că sunt multe companii de IT din România îngrijorate de viitor și care se gândesc fie să închidă, fie să își reloce sediul în țări cu condiții fiscale mai favorabile.

”Piața de outsourcing din România va deveni a doua cea mai scumpă din Europa Centrală și de Est, după Polonia, ceea ce ne creează un dezavantaj competitiv major. Măsurile fiscale preconizate, de eliminări de scutiri de impozite, pot avea un efect care bulversează industria IT”, a explicat Kelemen

Protestul IT-istilor

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, alături de alte 138 de companii și 5 organizații semnatare (Asociaţia Business Service Leaders, Asociatia Cluj IT – Cluj IT Cluster, Asociația Sibiu IT, Transilvania IT Cluster, Asociația Centrelor de Inovare Digitală din România – RODIH), a adresat vineri Guvernului României un Memoriu pentru a semnala impactul pe care îl pot avea modificările din codul fiscal vehiculate în presa națională din ultimele zile, mai exact impozitarea veniturilor salariaților din industria de IT care depășesc suma de 10.000 lei brut.

Companiile și asociațiile semnatare au împreună peste 31.000 de angajați și o cifră de afaceri cumulată de peste 3,4 miliarde euro. S-au raliat în această acțiune solidară start-up-uri, companii mici, medii și mari, locale și internaționale, companii de servicii, cât și de produs, ceea ce reflectă opinia unanimă și ne-echivocă a industriei în legătură cu impactul negativ al măsurilor vehiculate.

Semnatarii atrag atenția atât asupra timpului extrem de scurt pentru reajustarea cheltuielilor și salarizării, cât și asupra pragului care în esență anulează o politică industrială corectă în ultimii ani și care va afecta mai mult de 80% din salariații industriei la nivel național.

România, spre deosebire de alte state din regiune, are în prezent o politică bazată pe o măsură singulară de susținere a industriei, însă o măsură dovedită ca fiind foarte eficientă și care a creat un hub regional de tehnologie și a menținut angajații înalt specializați în țară, ajutând industria să fie competitivă în regiune și să aibă o creștere accelerată, de circa 3 ori mai mare față de rata de creștere a economiei naționale. Această dezvoltare este în special importantă în perioada următoare, când România ar trebui să accelereze reducerea decalajelor față de economiile dezvoltate, prin proiecte masive de digitalizare.

Stabilitatea fiscală din România este redusă

În contextul cererii scăzute la nivel global, România este în situația de a semnala actualilor și potențialilor investitori internaționali că încrederea în stabilitatea fiscală din România este redusă, iar competitivitatea pieței în regiune nu este susținută prin politici guvernamentale.

Menționăm că industria de IT din România este unul dintre cei mai mari contributori la creșterea economiei naționale, în 2022 din cele 4,8 procente de creștere de PIB circa 1,3% a venit din industria IT și este al doilea mare exportator din sectorul servicii. Este un contributor important la bugetul de stat, salariații din IT virând anual circa 10 miliarde lei în contribuții la bugetele sociale și de sănătate, de 10 ori mai mare decât valoarea totală a facilității fiscale de care beneficiază. Salariații din industria IT susțin prin cheltuieli un număr cel puțin egal (proporție 10 la 10,5) locuri de muncă în alte sectoare ale economiei naționale”, se arată în documentul adresat guvernului.

Semnatarii solicită Guvernului să deruleze consultări aprofundate cu industria prin care să identifice modalități de a crește veniturile guvernamentale fără să afecteze competitivitatea industriei.

Totodată, prin acest Memoriu, industria IT solicită Guvernului menținerea facilităților, acțiune care va transmite un semnal clar, fără echivoc, a susținerii industriei IT ca industrie de importanță strategică. Facilitățile pentru industria de IT au încă un efect puternic și generează creștere în continuare la PIB, prin creșterea bazei de impozitare.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut