Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu: Este nevoie de o lege a cancerului

Deputatul social democrat de Cluj, Patriciu Achimaș Cadariu susține că este nevoie de o lege a cancerului deoarece Planul Național de Cancer nu este o soluție universală și nu are cum să rezolve dintr-odată toate problemele oncologiei din România.

Planul național pentru combaterea cancerului nu este o soluție universală și nu are cum să rezolve dintr-odată toate problemele oncologiei din România. Planul de cancer se construiește pentru o perioadă bine definită (să spunem 4-5 ani pentru primul plan, apoi, teoretic, ar urma al doilea, al treilea, etc), luând în considerare problemele epidemiologice, respectiv incidența și mortalitatea (aici ne referim la cancerele cele mai frecvente – sân, pulmonar, col uterin, colorectal și prostată), cu pilonii specifici, pornind de la profilaxie primară, secundară, diagnostic, tratament, paliație, etc. Consider că ar trebui să existe în paralel și o lege a cancerului care să definească foarte clar anumite aspecte la care se va face referire în planul de cancer existent deja în legislația europeană, cum ar fi centrele de cancer, fiecare cu specificul lui (centre de organ, centre comprehensive, etc). Evident, în final, toate trebuie cuprinse în Strategia de combatere a canceru acordat .lui, care trebuie să fie parte a Strategiei naționale de sănătate pentru anii următori”, a declarat parlamentarul clujean într-un interviu pentru Revista de Sănătate.

Medicul susține că România se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de cancere, iar primul factor este îmbătrânirea populației și creșterea speranței de viață. „Mai avem și alte probleme specifice pe partea de cancere a căror cauză este fumatul (pulmonar), pe partea de cancere care pot fi prevenite prin vaccinare și profilaxie secundară (cancerul de col uterin). Pe de altă parte, este și o creștere a cancerelor specifice țărilor din Vest: cancerul de sân sau de prostată. Dacă ar fi să vorbesc de probleme într-o singură frază, aș zice că vorbim de un circuit cu mari lacune al pacientului oncologic. Ideal ar fi să avem screening, acolo unde se poate, sau o depistare cât mai precoce, un diagnostic rapid și un tratament adecvat, iar toate acestea să nu dureze mai mult de două luni (față de 6 luni sau mai mult cum se întâmplă, în unele cazuri, în România). Pentru ca acest circuit să meargă bine, ar trebui să avem toate verigile absolut valide și o legătură bună între ele. Dar ce ne facem dacă nu găsim bronhoscopist care să facă biopsie și dacă laboratorul are, să zicem, un număr foarte mare de cazuri și amână eliberarea rezultatului? Ce ne facem  dacă nu găsim o poziție liberă la un aparat de radioterapie și apare acea listă de așteptare? Acestea sunt problemele pe care trebuie să le adreseze planul de cancer și prin toate măsurile care sunt luate să concureze la a oferi pacientului cu cancer un traseu cât mai bun”, a menționat deputatul.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut