Deputatul Luminița Barcari își anunță retragerea din grupul parlamentar al PNL

Deputatul Luminița Barcari și-a anunțat joi retragerea din grupul PNL, urmând să activeze ca parlamentar neafiliat, însă nu își dă încă demisia din partid.

”Începând cu data de 1 noiembrie mă voi retrage din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților și voi deveni deputat neafiliat, conform demisiei pe care am înregistrat-o astăzi la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Nu demisionez încă din Partidul Național Liberal, iar decizia de retragere de la lucrările grupului deputaților PNL nu îmi afectează munca de parlamentar”, a scris aceasta pe Facebook, conform AGERPRES.

Luminița Barcari a transmis un mesaj alegătorilor, justificându-și gestul de a se retrage din grupul parlamentar al PNL.

”Dumneavoastră m-ați trimis în Parlamentul României sub promisiunea fermă din partea mea că voi respecta principiile și valorile liberalismului și că voi lucra pentru proiecte care să dezvolte România, așadar și județul nostru, Ialomița. Precum bine știți, de câteva luni de zile scena politică s-a dezechilibrat profund și, din păcate, motivul principal îl constituie tocmai acțiunile unor politicieni ai Partidului Național Liberal, cu care am pornit împreună anul trecut pe drumul dezvoltării țării, acțiuni individuale și de grup care au condus la o criză politică aproape fără o ieșire constructivă într-un orizont de timp apropiat și la o criză sanitară greu de explicat în termeni raționali, ci, mai degrabă, prin insuficienta atenție acordată de către guvernanți pandemiei”, a precizat ea.

În opinia acesteia, s-a creat un climat de nesiguranță și de suferință la nivelul întregii țări, dar mai ales la nivelul județelor mai puțin dezvoltate.

”Creșterea prețurilor, lipsa locurilor de muncă, greutățile financiare ale liberilor profesioniști sau ale celor cu meserii liberale, coroborate cu incapacitatea sistemului sanitar de a face față valului patru de COVID, lipsa unui guvern cu puteri depline în luarea deciziilor și scandalul permanent de pe scena politică îmi dictează să mă opresc pentru o scurtă perioadă de timp și să gândesc un drum care să fie potrivit pentru activitatea mea parlamentară de reprezentare a cetățenilor ialomițeni. Am candidat și am câștigat un mandat de deputat cu voturile dumneavoastră pentru un partid liberal pe care atât eu, cât și alegătorii mei îl respectam, îl iubeam și ne puneam încrederea în el, dar care astăzi, din punctul meu de vedere, și-a schimbat direcția politică și nu-și mai ține principiile și valorile aproape”, a arătat parlamentarul liberal.

Luminița Barcari, care a fost secretar de stat în Ministerul Educației, a adăugat că rămâne liberală, apropiată oamenilor de dreapta.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut