Deputatul liberal Alexandru Popa: Ministrul Daea e mai degrabă duşmanul tinerilor fermieri

Deputatul PNL, Alexandru Popa, a declarat că Ordonanţa de Urgenţă care reglementează modul în care se acordă despăgubirile pentru culturile afectate de secetă „este plină de greşeli grave”, care afectează tinerii fermierii, precizând că ministrul Agriculturii, Petre Daea, este „mai degrabă duşmanul tinerilor fermieri, decât susţinătorul lor”.

Alexandru Popa, el însuşi fermier şi membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, a transmis un comunicat de presă în care îl acuză din nou de „incompetenţă” pe ministrul Agriculturii, pe motiv că reglementările respectivei ordonanţe fac ca tinerii fermieri, care şi-au început activitatea în domeniu de un an sau doi, să nu poată primi despăgubiri pentru culturile calamitate, ceea ce îi aduce va aduce pe unii dintre ei la decizia de a renunţa la agricultură.

„Incompetenţa ministrului Agriculturii, social-democratul Petrea Daea, face noi victime, de această dată printre tinerii fermieri. După ce a stabilit pentru despăgubiri o formulă care mai mult le ia, decât le dă fermierilor afectaţi de calamităţi, mai nou, constatăm că acelaşi act normativ îi duce pe tinerii fermieri pe buza prăpastiei şi le taie de la rădăcină orice dorinţă de a mai lucra pământul. Ordonanţa care reglementează acordarea despăgubirilor la culturile calamitate de secetă prevede că cei care nu au un istoric de 5 ani în ceea ce priveşte culturile respective, nu primesc despăgubiri. Asta este o lovitură devastatoare pentru tinerii fermieri, care nu au un istoric de 5 ani şi din cauza incompetenţei ministrului Daea s-ar putea să nu mai aibă niciun un istoric agricol, fiindcă se vor lăsa de meserie, după experienţa din acest an”, a declarat Popa.

Deputatul Popa a precizat că a primit în ultimele zile mai multe telefoane de la tineri fermieri din judeţul Brăila care au fost afectaţi de secetă şi care riscă să nu îşi recupereze cheltuielile făcute pentru culturile de toamnă şi care i-au spus că „se gândesc foarte serios să renunţe la agricultură şi să se apuce de altceva”.

„Forma actuală a ordonanţei este plină de greşeli grave şi acest act normativ care trebuia să fie un ajutor pentru agricultori a ajuns să fie o bătaie de joc la adresa acestora. Nu ştiu cum e posibil ca nişte oameni care chipurile sunt specialişti în domeniul agriculturii, cum e însuşi ministrul Daea, să facă asemenea gafe, cu efecte foarte grave asupra fermierilor. Ajungi să te întrebi dacă Daea şi cei din echipa lui protejează interesele fermierilor sau vrea să-i distrugă. Din ce văd, mie mi se pare că domnul Daea e mai degrabă duşmanul tinerilor fermieri, decât susţinătorul lor. Şi nu sunt singurul care crede asta. Eu am făcut în urmă cu ceva timp, la modul public, o propunere pentru schimbarea formulei de calcul a despăgubirilor, însă deocamdată nu s-a întâmplat nimic în acest sens. Astăzi solicit public să se modifice ordonanţa respectivă, astfel încât tinerii fermieri să poată beneficia şi ei de despăgubiri. Sper că domnul ministru Daea nu vrea ca agricultura României să rămână doar pe mâna celor care au vârsta lui”, a încheiat Alexandru Popa.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut