Deputatul Florin Stamatian face un pas „în lateral”

Parlamentarul liberal clujean, Florin Stamatian, a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat în Legislativ, pentru a lăsa loc tinerilor, acesta fiind trendul, acum, în partid. El spune că va rămâne alături de echipa PNL.

„Am decis să fac un pas în lateral. Inițial mi-am depus o cerere de candidatură, dar văzând cum bate vântul în partid și care e dorința conducătorilor partidului, am decis să nu candidez. Deci, nu candidez, rămân în rezerva partidului, nu mă supăr pe nimeni, mă întorc la clinică și îmi văd de medicină. (…) Încercăm să revigorăm cercetarea, pentru că acest domeniu suferă rău de tot în momentul de față”, a declarat Stamatian.

Douăzeci de liberali clujeni aspiră la funcția de parlamentar. Este vorba de actuali parlamentari, primari, foști primari, oameni de afaceri, directori de agenții guvernamentale, consilieri locali și județeni.

PNL Cluj nu a făcut publică lista cu candidații, însă potrivit unor surse printre cei care doresc să prindă un mandat de parlamentar se numără Marius Nicoară, fostul viceprimar și primar interimar Radu Moisin, primarul din Huedin, Mircea Moroșan, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, deputatul Cristina Burciu, deputatul Sorin Moldovan, directorul Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș și directorul Direcției de Dezvoltare Locală din Primăria Cluj-Napoca, Ovidu Câmpean.

În prezzent, PNL Cluj e reprezentat în Parlament de Marius Nicoară(Senat) și de Cristina Burciu, Sorin Moldovan și Florin Stamatian(Camera Deputaților)

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut