Depunerea cererilor de sprijin pentru agricultura ecologică

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că cererile pentru acordarea ajutorului specific în vederea îmbunătăţirii calităţii produselor agricole ecologice pot fi depuse pînă în 29 noiembrie 2013, inclusiv.


Ajutorul se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră, înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în conversie – perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică. Beneficiarii ajutorului sînt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite. Solicitanţii trebuie să fie înregistraţi, în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, să se menţină în acest sistem timp de 5 ani, iar suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 hectare, ocupată cu culturi anuale, perene sau păşuni şi fîneţe permanente. Dacă beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea trebuie depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare pentru exploataţiile vegetale, iar pentru creşterea animalelor cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social pentru persoane juridice sau domiciliul pentru persoane fizice.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.