Demonstraţiuni

RADU VIDA

Masele vorbesc. Spun. Comunică. Şi transmit guvernanţilor mesaje. Iar democraţia permite diferite forme de manifestare a acestora. Printre altele şi demonstraţiile. În condiţiile legii şi cu stricta respectare a unor clauze. Convenţii între cei care aprobă şi cei care organizează marile ieşiri în stradă.

Ca peste tot în lume, demonstraţiile sînt mai mult sau mai puţin paşnice, respectă strict sau nu cele convenite. Şi – important! – cer, prin „vocea poporului” bunăvoinţa guvernanţilor într-o chestiune sau alta. Primesc sau nu satisfacţie. Important este că glasul mulţimii se poate auzi (nu numai în timpul alegerilor, la vot), ci şi la momentul „x”, atunci cînd una sau alta dintre problemele sociale, economice sau politice o iau razna.

Demonstraţiile de stradă devin… demonstraţiuni, atunci cînd masa mare de demonstranţi, manipulaţi, bineînţeles, pentru susţinerea sau dezavuarea unei probleme, depăşeşte limitele logice ale doleanţelor şi pune în imposibilitate guvernanţii de a satisface cererile.

O ciudată demonstraţiune s-a desfăşurat pe întreaga perioadă a săptămînii trecute. Şi, spun organizatorii, acţiunea va continua pînă la rezolvarea revendicărilor. Despre ce este vorba?

Despre elevi!

Mii de elevi – 4.000, după spusele poliţiei pariziene, şi 12.000 după sindicatul elevilor din capitala Hexagonului – au participat la un protest mai puţin obişnuit. În paranteză fie spus, nu sînt fanul unor asemenea demonstraţii, doar pentru că, la 15 ani, altele ar trebui să fie preocupările unor tineri studioşi. Iar politica ar trebui lăsată pe seama celor care au acumulat oareşce experienţă. Dar nu despre părerile mele vreau să discut aici. Ci despre motivul cererilor: acest sindicat al elevilor a scos în stradă (nu numai la Paris, ci şi în Marsilia, Grenoble, La Rochele şi alte cîteva localităţi din Franţa) mii şi mii de susţinători ai ideii reprimirii elevilor, exmatriculaţi şi trimişi în ţările lor de origine, pentru motivul de a nu avea acte de rezidenţă în regulă. Scînteia a fost aprinsă de un tînăr kosovar de 15 ani, Leonarda Ditarani şi de un armean de 19 ani.

Nu mică mi-a fost surprinderea cînd am aflat adevărata cauză a acestor demonstraţiuni. Ministrul de interne – numit injurios „Le premier flic de France”, l-am numit aici pe Manuel Vallas – a urcat îngrijorător de mult în sondaje şi, iată, cineva s-a gîndit să-i facă felul. Şi a găsit pretextul.

Să ne întoarcem puţin să examinăm acest… pretext. Toată lumea, inclusiv Guvernul francez, sindicatele şi, de ce să n-o recunoaştem, o bună parte a populaţiei, este împotriva creşterii numărului de imigranţi ilegali. De oriunde! Necontrolaţi. Şi necontrolabili. Se spun lucruri dezagreabile şi se întreprind acţiuni cu totul condamnabile din punctul de vedere al directivelor UE în ceea ce priveşte „libera circulaţie a persoanelor”, pentru ca, un grup de interese să treacă peste acest curent generalizat şi să ceară demisia „primului sticlete” doar pentru a că a aplicat întocmai Legea (?!?).

Fară să iau partea nici uneia dintre taberele beligerante, ţin să subliniez faptul că, şi în acest caz, şi încă în multe altele, bumerangul nedezvoltării unor abilităţi logice în timpul studiilor şi regăsirea pe lungimea de undă a nepăsării Guvernanţilor, Bisericii şi Corporaţiilor se întoarce împotriva Statului de drept. Ca şi în alte părţi ale lumii, Capitalismul aduce, sub masca libertăţilor de tot felul, o asanare a gîndirii constructive şi o reală disoluţie a sentimentului de patriotism. Şi dispreţ faţă de lege. În înţelesul bun al cuvîntului. Iar acest lucru, coroborat cu alte şi alte tare, face ca încrederea în sistem să scadă.

Păcat!