Demisie la vîrful procuraturii clujene

parchet cjPrim-procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Cluj, Ana Maria Edu, şi-a înaintat demisia din funcţie din motive necunoscute.

Potrivit site-ului Consiliului Superior al Magistraturii, Ana Maria Edu va mai rămîne în fruntea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Cluj pînă la 1 octombrie 2014, după care va activa ca simplu procuror la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj.

‘’Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărît eliberarea din funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Cluj a doamnei procuror EDU ANA MARIA, prin demisie, începînd cu data de 01.10.2014, şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj ( unitate de parchet de la care provine doamna procuror), începînd cu aceeaşi dată’’, arată CSM.

Demisia Anei Maria Edu din fruntea procuraturii clujene vine la scurt timp după ce aceasta a participat la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Cluj. Ana Maria Edu a avut-o contracandidată pe Laura Oprean, fost procuror şef interimar al Departamentului Naţional Anticorupţie. În urma evaluărilor, Laura Oprean a fost punctată la planul de conducere cu nota 10, iar la examenul de management a obţinut nota 9,80, media fiind de 9,90. Ana Maria Edu a luat la proiectul de management nota 9,17 iar la examen 9,20, media finală fiind 9,18. Astfel, conform notelor, cîştigătoarea concursului a fost declarată Laura Oprean.

Ana Maria Edu se află de aproape şase ani în fruntea Parchetului Tribunalului Cluj, timp în care a reuşit să obţină rezultate importante pe linia instrumentării infracţiunilor economico-financiare, a celor contra vieţii şi patrimoniului, dar şi a faptelor de corupţie. Ana Maria Edu a abosolvit Facultatea de Drept din cadrul UBB în anul 1997, fiind numită procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. În 2006, Edu a fost promovată la Parchetul Tribunalului Bucureşti iar la scurt timp, s-a transferat la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca. În 2007 a fost transferată la Parchetul Tribunalului Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.