Demisia lui Maior: final ori un alt început?

ILIE CĂLIAN

Demisia intempestivă a lui George Maior din funcţia de director al SRI a generat numeroase discuţii, ipoteze, scenarii şi previziuni – cu atît mai diferite una de alta, pînă la a se anula reciproc -, cu cît nimic nu prevedea această situaţie. Mai exact, directorul SRI anunţase, în timpul campaniei electorale prezidenţiale şi în contextul în care directorul SIR, Teodor Meleşcanu, îşi dăduse demisia pentru a candida şi el – anunţase că îşi va pune postul la discreţia viitorului preşedinte – iar, după alegeri, noul preşedinte nu a dat semne că ar dori schimbarea lui, ci, dimpotrivă, l-a lăudat. Cum demisia a survenit după un interviu în care Maior a lăsat şi el să se înţeleagă că preşedintele Iohannis este mulţumit de el, s-a exploatat ideea că motivul demisiei ar fi fost presiunea la care a fost supus după acel interviu, în care atacase Curtea Constituţională, pentru că a respins pachetul de legi Big Brother.

Respingerea acestor legi de către Curtea Constituţională – care s-a plîns de presiunile făcute asupra ei către SRI – a fost, în general, “bine primită” atît de către majoritatea opiniei publice, cît şi de către specialiştii în drept. În realitate, deşi, în linii generale, prestaţia lui George Maior de-a lungul acestor mai bine de opt ani în SRI a fost bine apreciată, lumea se cam săturase de creşterea infernală a interceptărilor convorbirilor, sub pretextul asigurării securităţii naţionale, şi de prezenţa SRI-iştilor alături de procurori în toate spectacolele de “justiţie televizată”. Pe de altă parte, celor din SRI, inclusiv lui George Maior, li s-a reproşat că au fost prea supuşi lui Traian Băsescu, servindu-i acestuia pentru îngenuncherea adversarilor săi politici. Nu este mai puţin adevărat că însuşi Traian Băsescu, în ultima lună a mandatului său, a pronunţat o veritabilă diatribă la adresa “serviciilor”, acuzîndu-le de prea multă putere şi de dorinţa de a-şi găsi “alt stăpîn” – recunoscînd astfel, implicit, că, o bună perioadă de timp, el a fost “stăpînul” acestor “servicii”. Una peste alta, mulţi comentatori au afirmat, cu diferite argumente, că George Maior a stat prea mult în fruntea SRI, că a acumulat prea multă putere – argument aiurea: la această oră, SRI şi SIE sînt conduse de vechi profesionişti militari, care, bănuim, au, poate, mai multă putere chiar decît şefii lor civili şi temporari.

Desigur, se mai poate discuta dacă demisia lui George Maior nu are vreo legătură cu unele “influenţe” externe – dar şi dacă, nu cumva, ar putea fi ceva adevărat în speculaţiile unora care văd în demisia lui nevoia de reîntoarcere a sa în PSD. Iar aici încep o mulţime de alte supoziţii. Cea mai năstruşnică zice că Maior revine în PSD pentru a-l da jos pe Victor Ponta şi de la preşedinţia PSD, şi de la conducerea Guvernului. Că, adică, acesta ar fi proiectul ascuns al lui Iohannis: să-l schimbe într-un fel pe Ponta, eventual printr-un guvern de uniune naţională (PSD cu noul PNL), pînă anul viitor, cînd partidul său (“noul PNL”) ar urma să cîştige majoritatea parlamentară – sau chiar mai devreme, schimbarea lui Ponta cu Maior determinînd migrarea unui număr copleşitor de PSD-işti la PNL, sau abandonarea PSD de către ceilalţi trei aliaţi (PC, UNPR, PLR), başca “minorităţile” şi UDMR. Zic că e o previziune năstruşnică, iar faptul că aceia care au lansat-o provin din tabăra fostului preşedinte, cu tendinţa de a se lipi de cel nou, mă îndreptăţeşte să cred că e mai degrabă o dorinţă: să moară capra vecinului.

Oricum, problema rămîne: la această oră, preşedintele Klaus Iohannis are de rezolvat trei probleme grele: să numească o nouă şefă la DIICOT, în locul Alinei Bica, anchetată de DNA, şi pe directorii SRI şi SIE- dacă nu cumva şi alte persoane care depind de calitatea preşedintelui de şef al CSAT.

Cît despre revenirea lui George Maior în PSD – se pare că este aşteptată cu bucurie din ambele tabere – şi a “loialilor” şi a disidenţilor. Problema este alta: George Maior nu prea este tipul de “activist de partid” care să stîrnească entuziasmul “fanilor”. Neinteresat de carismă, ci de concept, structură şi acţiune aplicată, nu ştiu cum s-ar descurca Maior în jungla relaţiilor – inevitabile – dintr-o structură cu simpatii aleatorii – şi în rîndul membrilor şi simpatizanţilor, şi al electoratului, care încă nu ştie ce să urmeze. După hăhăitul lui Băsescu şi zîmbăreala molcomă a lui Iohannis, cum ar primi încruntarea lui Maior? Simplul fapt că deţine multe secrete despre aproape toată lumea “bună” a politicii şi economiei i-ar putea asigura doar teama acestuia, dar nu şi simpatia de care are nevoie un lider politic.

Desigur, George Maior ar putea reveni în PSD şi în Executiv. Dar ce nu ar putea urma o carieră internaţională – în UE sau NATO?