Delegaţie clujeană la tîrgul Exporeal Munchen

TetaromCompania Tetarom, împreună cu Consiliul Județean Cluj, Primăria Cluj și Cluj IT, va fi prezentă la Exporeal Munchen, cel mai mare tîrg investițional din Europa.

În cadrul unui stand comun, intitulat Transylvania Evolution, cei patru participanți vor prezenta regiunea Cluj drept un pol al inovării, şi vor arăta ce proiecte strategice publice, private sau în parteneriat public-privat sînt în derularate în această zonă.

În 8 octombrie va fi organizată o conferință comună cu tema “Transylvania – building an Innovation Region”. Alături de președintele Horea Uioreanu – Consiliului Județean Cluj, Emil Boc – primarul municipiului Cluj-Napoca, și Alexandru Tulai – președintele Cluj IT Cluster, Viorel Găvrea – directorul general al Tetarom SA va prezenta atuurile Clujului investitorilor interesaţi să dezvolte proiecte în Transilvania.

Compania Tetarom are în portofoliu proiecte precum Tetarorm III, Tertarom IV și noul creat Tetapolis, proiect desfășurat în parteneriat cu IASP (Asociația Internațională a Parcurilor Științifice).

Tetarom se află la prima sa participare la acest eveniment consacrat, scopul fiind de a crește vizibilitatea regiunii Cluj și a oportunităților de dezvoltare a acestei regiuni, în vederea atragerii de investiții străine.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.