Dejul a mai pierdut un dascăl de valoare

Dejul a mai pierdut pe unul dintre intelectualii săi, pe unul dintre cei chemaţi, prin har şi vocaţie, să înnobileze destinele oraşului: profesorul Alexandru Păltinean. Iar luni, 16 martie, cînd dejenii l-au condus pe ultimul său drum, sentimentul acut al unei nedreptăţi şi al unei despărţiri petrecute mult prea devreme a fost la fel de pregnant ca şi tristeţea cu care l-au însoţit.

Alexandru Păltinean s-a născut la 16 ianuarie 1950, în judeţul vecin, Bistriţa-Năsăud, în satul Alexandru-PaltineanDumbrăviţa. A urmat clasele primare în satul natal, apoi a fost elev al Liceului Teoretic din Beclean şi student al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Filologie – Secţia Pedagogică de 3 ani, specializarea Limba şi Literatura Română, precum şi al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde îşi desăvîrşeşte studiile la Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Franceză. După absolvire, lucrează ca profesor la şcolile din Dumbrăviţa, Dobric şi Căianu Mic, jud. Bistriţa Năsăud (1970-1990), în perioada 1976-1980 ocupînd funcţia de director al Şcolii Generale din Dobric.

La data de 1 septembrie 1990 este numit profesor de Limba şi literatura română la Grup Şcolar Industrial Construcţii Montaj Dej, între 1996 – 2004, fiind şi directorul acestei instituţii, în care va activa pînă la sfîrşitul vieţii. Căsătorit cu învăţătoarea Maria Păltinean, are trei băieţi, Cristian, profesor de istorie, Sergiu, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi Raul, economist.

Pe lîngă activitatea didactică, profesorul Alexandru Păltinean a avut şi o bogată activitate culturală şi publicistică, remarcîndu-se prin fineţea creaţiilor sale lirice şi prin studiile şi articolele critice apărute în presă. A fost, de asemenea, o prezenţă constantă, poate cea mai constantă, la manifestările organizate de ASTRA, sau la cele în care elevii domniei sale luau parte, indiferent că erau concursuri şcolare sau programe artistice.

Alexandru Păltinean şi-a iubit profesia şi îşi iubea elevii. Trăia pentru ei. Chiar severă şi autoritară în faţa lor, dragostea pentru aceştia răzbătea dincolo de privirile încruntate sau tonurile mai aprige. Elevii îl iubeau la rîndul lor, pentru că au simţit că arta de a fi profesor constă în a găsi echilibrul perfect între autoritate şi dragostea dăruită lor. O confirmă sutele de învăţăcei care s-au format sub atenta lui îndrumare. Aşa sînt dascălii adevăraţi: culţi, modeşti, discreţi, săritori, iubitori, altruişti, binevoitori, cu zîmbet larg, cu braţe deschise, cu inima cît un munte. Aşa a fost Alexandru Păltinean şi aşa va rămîne în memoria noastră. O figură luminoasă şi valoroasă în galeria dascalilor dejeni autentici care ne-au părăsit în ultimele două decenii: Tiberiu Morariu, Gheorghe Isă, Iosif Bâtiu, Dan Mârza, Emil Lazăr, Maria Herineanu, Teodora Sechei, Leon Birnbaum, Ioan Târnovan, Grigore Petruţiu, Kiss Francisc, Teodor Sechei… Din păcate, mereu insuficient preţuiţi şi puţin puşi în valoare într-o societate fără principii, fără lideri adevăraţi şi fără idealuri. Dascăli care vor rămîne însă în amintirea celor care preţuiesc cartea, adevărul, binele şi frumosul.

M.Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.