Deficitul comercial a urcat pînă la stele

În primele 11 luni din 2020, deficitul balanţei comerciale a României a crescut cu 908,7 milioane de euro comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, până la 16,433 miliarde de euro.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, în perioada menționată, exporturile au însumat 57,102 miliarde de euro, iar importurile au ajuns la 73,536 miliarde de euro. Exporturile au coborât cu 11%, iar importurile s-au diminuat cu 7,7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2019. În noiembrie 2020, exporturile au însumat 6,029 miliarde de euro, iar importurile s-au ridicat la 7,603 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,573 miliarde de euro. Faţă de noiembrie 2019, exporturile au crescut cu 0,6%, iar importurile s-au majorat cu 1,5%.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (48,4% la export şi 37% la import) şi alte produse manufacturate (30,4% atât la export, cât şi la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 42,235 miliarde de euro la expedieri şi de 54,120 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74% din total exporturi şi 73,6% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri s-a situat la 14,867 miliarde de euro la exporturi, respectiv de 19,415 miliarde de euro la importuri, echivalentul a 26% din total exporturi şi 26,4% din total importuri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut