Deficitul comercial a mai scăzut cu ceva în ianuarie

În ianuarie, deficitul comercial al României a trecut de 1,311 miliarde lei (300,8 milioane euro), fiind totuşi mai mic cu 681,4 milioane lei (159,4 milioane euro) faţă de cel înregistrat din ianuarie 2012.

Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în prima lună a acestui an exporturile au însumat 16,307 miliarde lei (peste 3,699 miliarde euro), iar importurile s-au ridicat la circa 17,619 miliarde lei (4 miliarde euro). Comparativ cu ianuarie 2012, exporturile au crescut cu 7,9% la valori exprimate în lei (6,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 3% la valori exprimate în lei (1,3% la valori exprimate în euro). Faţă de decembrie 2012, exporturile au crescut cu 15,4% la valori exprimate în lei (18% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 2,8% la valori exprimate în lei (0,7% la valori exprimate în euro).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 11,504 miliarde lei (2,627 miliarde euro) la expedieri şi de 13,091 miliarde lei (2,989 miliarde euro) la introduceri, reprezentînd 71% din total exporturi şi 74,7% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri a fost de 4,8 miliarde lei (1,073 miliarde euro) la exporturi şi de 4,528 miliarde lei (1,011 miliarde euro) la importuri, reprezentînd 29% din total exporturi şi 25,3% din total importuri.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sînt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (41,7% la export şi 35,4% la import) şi alte produse manufacturate (34,3% la export şi respectiv 29,5% la import).
Comisia Naţională de Prognoză estimează că România va înregistra anul acesta un deficit comercial de 10,835 miliarde euro, exporturile fiind estimate la 46,715 miliarde euro, iar importurile la 57,550 miliarde euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.