Deficitul comercial a crescut cu peste un miliard de euro

Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit în 2020, ajungând la 18,387 miliarde de euro, mai mare cu 1,088 miliarde de euro decât cel înregistrat în 2019, în condiţiile în care exporturile au scăzut cu 9,9%, iar importurile s-au redus cu 6,6%.

Potrivit datelor publicate Institutul Naţional de Statistică, anul trecut, exporturile au însumat 62,175 miliarde de euro, iar importurile au ajuns la 80,562 miliarde de euro. În decembrie 2020, exporturile au fost de 5,071 miliarde de euro, iar importurile au însumat 7,023 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,952 miliarde de euro. Faţă de decembrie 2019, exporturile au crescut cu 5,1%, iar importurile s-au majorat cu 6,4%.
Anul trecut, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (48,6% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate (30,3% la export şi 30,2% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE a fost de 45,790 miliarde de euro la expedieri şi de 59,248 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 73,6% din total exporturi şi 73,5% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE a fost de 16,385 miliarde de euro la exporturi şi de 21,314 miliarde de euro la importuri, reprezentând 26,4% din total exporturi şi 26,5% din total importuri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut