Deficitul bugetar depăşeşte 8 miliarde de lei

PIBDeficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,30% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele nouă luni din acest an, de la 1,27% din PIB la finele lunii august, potrivit execuţiei bugetului general consolidat publicată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).


Ministerul precizează că acest nivel al deficitului (de 8,1 miliarde de lei) se menţine în limitele ţintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,3 miliarde lei, reprezentînd 23,5% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Încasările din impozitul pe profit s-au redus cu 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, ca urmare a reducerii încasărilor de la băncile comerciale, în timp ce sumele virate de agenţii economici au crescut cu 2,1%.
Încasările din impozitul pe venit au crescut cu 7,9% datorită creşterii veniturilor salariale, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar, a creşterii punctului de pensie şi a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013 şi respectiv 1 iulie 2013.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, veniturile din TVA au crescut cu 4,1%, în condiţiile în care încasările din TVA au crescut cu 4,2%, în timp ce rambursările de taxă au fost cu 5,5% mai mari.
Accizele au crescut cu 2,8% ca urmare a majorării accizei la motorină, bere şi ţigarete, precum şi a influenţei cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor.
Creşteri semnificative s-au înregistrat la încasările din dividende (cu 217,7 milioane de lei), taxa pe utilizarea bunurilor (cu 1,816 miliarde de lei, în principal, ca urmare a încasării taxelor de licenţă pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio), precum şi din sumele din vînzarea certificatelor de emisie (cu 293,7 milioane de lei).
Încasările din contribuţiile de asigurări sociale au crescut cu 4,7%, datorită majorării veniturilor salariale, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar şi a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013 şi respectiv 1 iulie 2013.
Încasările din contribuţiile de asigurări au fost afectate de obligaţia de restituire a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate către pensionari dar şi de creşterea, în anul 2013, cu 0,5 puncte procentuale a cotei de contribuţii aferentă fondurilor de pensii administrate privat de la 3,5% la 4%. La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile din impozite şi taxe pe proprietate cu 8,9% şi la venituri nefiscale, cu 7,7%.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au continuat evoluţia ascendentă, fiind cu 10,7% mai mari faţă de cele din luna precedentă.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 155,4 miliarde lei, reprezentînd 24,8% din PIB, au crescut în termeni nominali cu 4,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar ca pondere în PIB au scăzut cu 0,4%. S-au înregistrat creşteri la cheltuielile de personal (cu14,7%), ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar şi a plăţii obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut de asemenea cu 12,1%, ca urmare a măsurilor legislative şi a resurselor alocate în scopul plăţii arieratelor de către administraţiile locale. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele
aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 19,4 miliarde lei (3,1% din PIB).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.