Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri ai Muncii şi Familiei, semnate de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri ai Muncii şi Familiei, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, Simona Bucura-Oprescu a fost numită în funcţia de ministru al Muncii şi Solidarităţii sociale, iar Natalia-Elena Intotero în funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc miercuri, ora 14.00, la Palatul Cotroceni.

Cele două funcţii de ministru au devenit vacante după demisia Gabrielei Firea de la Ministerul Familiei şi a lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii, urmare a crizei declanşată de neregulile descoperite în mai multe centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice şi persoane cu dizabilităţi.

Luni, Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, prin vot, să propună pentru funcţia de ministru al Muncii pe Simona Bucura-Oprescu, iar pentru funcţia de ministru al Familiei pe Natalia Intotero.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut