Declinul Imperiului Roman, contestat de noi descoperiri arheologice

Arheologii au dezgropat rămăşiţele unui teatru acoperit, ale unei pieţe şi ale unui port
fluvial în situl unui oraş roman situat în centrul Italiei, descoperiri care contestă
ipotezele privind declinul Imperiului Roman, informează DPA.
Studiul, condus de Universitatea Cambridge, sugerează că Interamna Lirenas era un
oraş înfloritor, al cărui declin a început cu circa 300 de ani mai târziu decât s-a crezut
iniţial.

Analiza obiectelor din ceramică excavate în sit, care este înconjurat în prezent de
culturi agricole, a indicat că acest oraş din sudul Lazio a început să regreseze abia în
ultima parte a secolului al III-lea d. Hr..
În perioada de apogeu, aşezarea oferea adăpost pentru circa 2.000 de persoane,
potrivit studiului.
”Am început cu un sit atât de lipsit de perspectivă, încât nimeni nu a încercat să-l
excaveze… ceea ce se întâmplă foarte rar în Italia”, a spus Alessandro Launaro,
autorul studiului şi coordonatorul proiectului Interamna Lirenas la Cambridge.
Deşi nu se vedea nicio construcţie la suprafaţă, ci doar fragmente de ceramică
spartă, cercetătorii au descoperit un oraş prosper, care s-a adaptat la toate
provocările pe care le-a înfruntat timp de 900 de ani.
”Credem că multe alte oraşe medii romane din Italia au fost la fel de reziliente”. ”Abia
recent arheologii au început să aplice tehnicile şi abordările corecte care le-au permis
să vadă acest lucru”. ”Întrucât nu au găsit ceramică importată, arheologii au dedus că
Interamna Lirenas este un loc izolat şi în declin”. ”Acum ştim că nu aşa stăteau
lucrurile.”
Launaro susţine că probabil locuitorii au părăsit oraşul din cauza nesiguranţei în
creştere, dar înainte de invazia lombardă din secolul al VI-lea d. Hr., întrucât ştiau că
se află pe ruta directă a armatelor de jefuitori.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut