Decedat, primarul din Cîmpia Turzii ar putea fi reales?!

Ioan Vasinca, primarul municipiului Cîmpia Turzii a fost înmormîntat duminică, 3 iunie. Edilul-şef al Cîmpiei Turzii, în vîrstă de 58 de ani, a suferit de o boală incurabilă. Acesta şi-a dat duhul în primul ceas al zilei de vineri, 1 iunie, pe patul unui spital din Cluj-Napoca, unde se afla internat de scurt timp. Ioan Vasinca (PDL) a fost primar al Cîmpiei Turzii din anul 2001. Vasinca, viceprimar între anii 1996 – 2000, respective 2000-2001, i-a urmat în funcţia de edil-şef al Cîmpiei Turzii lui Radu Hanga, cel care a cîştigat alegerile locale din 2000, dar după cîteva luni a renunţat la această funcţie, în favoarea celei de director general la Combinatul de Utilaj Greu din Cluj-Napoca.

La alegerile din 10 iunie, pentru funcţia de primar al Cîmpiei Turzii se aflau în competiţie atît Ioan Vasinca, din partea PDL, cît şi Radu Hanga, candidatul PSD pentru funcţia de edil-şef al Cîmpiei Turzii. Conform legii electorale, Ioan Vasinca nu va putea fi înlocuit cu un alt candidat şi nici măcar nu mai poate fi retras de pe buletinele de vot deja tipărite. În aceste condiţii, cei care se vor prezenta la vot vor avea şi opţiunea de a-l alege pe… Ioan Vasinca!

O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele organizaţiei PDL Cîmpia Turzii, Cristian Haiduc. Acesta a spus că pedeliştii o să-l voteze pe Ioan Vasinca! Dacă, astfel, Vasinca va cîştiga alegerile, decedat în timpul campaniei electorale, s-ar putea organiza iarăşi alegeri la Cîmpia Turzii şi astfel PDL va putea să aibă un candidat pentru funcţia de primar. Acum, lupta se va duce între candidatul PSD-ului, Radu Hanga, şi cel al PC-ului, Avram Gal. În cazul în care nu dau curs invitaţiei lui Haiduc, pedeliştii din Cîmpia Turzii pot opta pentru Ioan Moldovan, fostul viceprimar, exclus din PDL cu o lună înaintea încheierii mandatului. Moldovan candidează, din postură de independent, pentru funcţia de edil-şef al Cîmpiei Turzii.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.