Decalaje salariale de gen. Un număr mic te face să crezi că nu ai o problemă

 

România are unul dintre cele mai mici decalaje salariale de gen din Uniunea Europeană (UE), de 3,6% faţă de media europeană de aproximativ 12%, dar asta nu înseamnă că nu există o problemă legată de mecanismul din spatele ponderii şi costul real al muncii, susţine Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). „Un decalaj mic nu înseamnă o problemă mică. Înseamnă o problemă pe care n-o vezi încă. Procentul 3,6% nu ne spune că femeile sunt plătite corect – ne spune doar că nu ne-am uitat destul de aproape. Directiva ne dădea lupa. Am ratat termenul de a o folosi”, afirmă preşedinta CONAF, Cristina Chiriac. Potrivit organizaţiei de profil, pe data de 7 iunie a expirat termenul european pentru legea care ar face vizibilă în profunzime măsurarea decalajului ajustat şi auditul de remunerare.

„Un număr mic te face să crezi că nu ai o problemă. De aceea nimeni nu a discutat ratarea termenului: 3,6% pare aproape rezolvat. Dar 3,6% este o medie netă, agregată. Nu spune nimic despre mecanism. Cercetarea premiată cu Nobel a Claudiei Goldin arată că cea mai mare parte a decalajului nu apare între ocupaţii prost şi bine plătite – apare în interiorul aceleiaşi firme, la aceeaşi muncă, şi se deschide brusc la 12-24 de luni după naşterea primului copil. O medie de 3,6% poate ascunde fix acest mecanism, pentru că adună la un loc o traiectorie care se rupe cu una care nu se rupe. Directiva (UE) 2023/970 cere exact instrumentul care face vizibilă ruptura: măsurarea decalajului ajustat şi auditul de remunerare. Nu este o formalitate de conformare cu Bruxelles-ul. Este aparatul de măsură care arată ce un singur procent agregat nu poate arăta. România a amânat tocmai instrumentul de diagnostic, convinsă de un procent care o linişteşte. Aceasta este infrastructura invizibilă a unei economii: lucrurile pe care nu le contabilizezi pentru că pari să nu ai nevoie. Le vezi abia când le măsori. Iar dacă refuzi să le măsori, dispar – nu din realitate, ci din decizie”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, mecanismul din spatele ponderii şi costul real al muncii pe care economia românească nu o contabilizează fac obiectul raportului „Starea economică a femeii române în 2026”, aflat în curs de finalizare. CONAF a fost înfiinţată ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă şi echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu de business. Organizaţia are în componenţa sa 33 sucursale, trei federaţii, 16 patronate, 55 asociaţii şi 15.000 de companii, cu peste 245.000 de angajaţi. Printre proiectele derulate de CONAF se regăsesc „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, Forumul „De Vocaţie Antreprenoare”, Forumul „24 Trends for 2024”, SupraTAX, „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educaţie Antreprenorială” , „Romanian Venture Forum” – seria de dialoguri deschise, şi „Turismul Românesc: Între impas şi oportunitate”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.