De văzut, prin Bucureşti, Premiera oficială a spectacolului DOUĂ LOTURI

În serile de marţi 9 octombrie şi miercuri 10 octombrie 2012, de la ceasurile 8 trecute fix, la Teatrul Naţional din Bucureşti, onorabilul I. L. Caragiale vă invită, în teatrul al cărui protector este, la un dublu eveniment. Odată cu premiera spectacolului Două loturi, o dramatizare de Alexandru Dabija după nuvela cu acelaşi nume de I.L.Caragiale, are loc şi inaugurarerea oficială a Sălii Mici, prima dintre noile săli ale teatrului însufleţit, în plin An Caragiale, de spiritul modernizării.

Regizorul spectacolului, renumitul Alexandru Dabija, care vede enorm şi simte monstruos, va face o demonstraţiune mişcătoare despre cum putem închipui noi, modernii, o scriere clasică. Un altfel de Caragiale, carevasăzică, într-o lectură teatrală producătoare de furnicături şi emoţiune, despre hazard, noroc şi nenoroc, despre fatalitatea care capătă fizionomie perfidă. Sau, cum ar spune directorul de scenă, un Caragiale în manieră horror, în care drama se combină graţios cu umorul negru. Ori, cum am zice noi, ce se întîmplă cînd dracul îşi vîră coada şi-şi bate joc de român, de bietul… Lefter. Lefter Popescu, fireşte, la ce altceva vă gîndeaţi, stimabililor?

Reprezentaţia este susţinută de talentaţi artişti, unii deja cunoscuţi spectatorilor, alţii de-abia răsărind pe orizontul artei naţionale: Ana Ciontea, Corina Moise/Ilona Brezoianu, Eliza Păuna, Nicoleta Lefter/Valentina Zaharia, Gavril Pătru, Marius Manole, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniţă, Eduard Cîrlan/Axel Moustache, Ionuţ Toader, Dragoş Dumitru, Marcel Bălănescu. Costumele au fost create de Liliana Cenean, iar decorurile de venerabilul Helmut Stürmer. Mişcarea scenică este condusă de infatigabilul Florin Fieroiu, iar punerea în scenă de Alexandru Dabija, om de spirit şi cu educaţiune distinsă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.