De ce se cred mai buni?

RADU VIDA

Atacurile împotriva cetăţenilor români, plecaţi prin Europa, se înmulţesc. Şi, spre surprinderea noastră, se caută, şi se găsesc, formule din ce în ce mai enervante de a denigra oameni năcăjiţi, pînă la urmă, plecaţi de acasă 1. pentru că-i voie şi 2. pentru că acasă nu mai e acasă. Se pare că, printr-o bună înţelegere, toate ţările din Vest, pe rînd,  ne fac pocinogul şi, prin rotaţie, cum spuneam, mînjesc clanţa cu… cu ce o fi!

Au început francezii.
Cît or fi ei de latini, nu sînt obişnuiţi cu hoarde de cerşetori, agresînd tot omul, paşnic pieton prin Oraşul Luminilor şi nu numai. Evident că satira doare, iar mămăliga noastră nu explodează. Mai precis, nu explodează eficient. Pentru că, pentru o replică de efect e nevoie nu numai de reacţia comunităţi de afară de dinăuntru, dar e nevoie şi de conducători respectabili, credibili şi, ai ales, priviţi de la egal la egal cu celelalte state membre. Nu e cazul. Aşa că, vocile gîtuite cu care am protestat nu au făcut altceva decît să întărîte.

Au urmat olandezii.
Ăştia sînt mai nesimţiţi decît oricare. Nu pentru că acolo nu s-ar fi aciuat niscai conaţionali puşi pe rele. Şi nici nu se poate pune problema în balanţă, cm că ar exista mii şi mii de români care contribuie la creşterea PIB-ului lor, habar n-au ce şi cum în ţara lor de baştină, dar votează pentru una pentru alta, tot în România. În ţări de astea, unde împuţoneşia este la mare preţ, ba chiar se cultivă sentimentul de superioritate, cel puţin faţă de populaţiile aflate la Est de fosta „cortină”. Mai grav a că, aici, în Olanda, prieten vechi şi avocat pe măsura franţujilor, gîlceava a pornit un partid (PW). E drept, extremist (ei au zis-o, nu eu!), dar partid. Iar partidele din Europa s-au angajat atunci, demult, cînd au pus de o uniune care, mai tîrziu a devenit UE, că vor face tot posibilul să nu incite la ură de rasă, discriminare de orice fel, egalitate, măcar  în şanse, şi alte cele. N-a fost să fie. Pentru că … au urmat italienii.

Ăstora le acord cele mai multe circumstanţe atenuante, pentru că, i-am invadat. Pe bune.  Şi nu toţi cei care au părăsit românia pentru a se aşeza în Cizmă sînt balerini, ingineri, muzicieni, antreprenori, scriitori sau mai ştiu eu ce oameni de treabă care-i văd de… treabă. Şi-s respectaţi (nu ca în fotbal sau în cercurile mafiote). Chiar respectaţi!.

N-am scris niciodată, şi nici confraţii n-au făcut-o, despre mizeria umană de la… ei. Fiecare are uscături, gunoaie. Nici Franţa, nici Olanda şi nici Italia nu duc lipsă de gunoaie. Şi, cu toate că nu se vorbeşte aşa de mult, vin şi pe la noi. Şi tot de pungăşii se ocupă. E drept, sînt mai puţini. Dar de eficacitate, care depăşeşte disconfortul produs de nişte ţoale mai ponosite, cerşitul, mărunta ciordeală sau chiar asocierea întru alte infracţiuni. Nu-i apăr pe nemernici! N-au decît miliţienii lor să-i umfle!. Dar ce au făcut partidul extremist al olandezilor şi Liga Nordului aminteşte de gazetele de perete comuniste, unde clasa muncitoare, nu-i aşa, înfiera… Şi dăi, şi epurează-i!

Nu propun să facem şi noi ca ei. E chiar sub demnitatea celor care recurg la tot felul de matrapazlîcuri prin alte ţări. Ar trebui, pur şi simplu, să fim lăsaţi în pace. Am şti să ne gospodărim în aşa fel, încît pînă şi pungaşii să se repatrieze. Dar cu „ajutorul” dezinteresat, „avocaţi” şi „fraţi” ca Franţa, Olanda sau Italia, nu vom face altceva decît să exportăm, în continuare mizerie. Inclusiv umană.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.