De ce e atât de greu de modificat Constituția României

O temă veche a fost, recent, readusă în discuție, de către politicienii de la putere. Revizuirea Constituției, un subiect despre care se vorbește de ani buni, ar trebui repus pe agenda politică, dacă s-ar putea înaintea celor patru rânduri de alegeri care vor avea loc peste doi ani, au susținut social democrații, urmați de liberalii. Românii așteaptă o „Constituție modernă”, a atras atenția liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, care a subliniat că este cazul să se ia măsuri în acest sens, cât mai repede cu putință. Ca reacție, unii au spus că nu este neapărat o prioritate, dar este o necesitate. Din contră, nu este nici măcar o necesitate, românii nu au nevoie de o Constituție nouă, ci de principii sănătoase care să o facă validă, au spus alții. Dar poate cei mai vocali au fost USR-iștii care au acuzat coaliția că nu e interesată, în realitate, de acest subiect și că dacă s-ar dori cu adevărat modificarea Constituției, s-ar găsi rapid soluții. Pentru PSD, această temă nu e nimic altceva decât o „perdea de fum” și în realitate, coaliția toxică nu e interesată „în mod real să modifice Legea Fundamentală”, iar faptul că Marcel Ciolacu s-a răzgândit în privința limitării atribuțiilor președintelui țării, este încă o dovadă că discuțiile nu sunt serioase, ci doar de conjunctură, au arătat reprezentanții USR.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați...
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut