De ce au pierdut islamiştii Libia

Le Point

Spre deosebire de Tunisia şi Egipt, libienii se pare că i-au ales pe liberali cu ocazia primelor alegeri libere. Coaliţia liberală Alianţa Forţelor Naţionale (AFN), care reuneşte aproximativ şaizeci de formaţiuni politice, condusă de premierul interimar, Mahmud Jibril, a obţinut victoria în majoritatea circumscripţiilor electorale, potrivit rezultatelor parţiale.

În pofida violenţelor soldate cu şase morţi, a actelor de sabotaj ale militanţilor separatişti din estul ţării, aproape 62% dintre alegători au participat la scrutin, întorcînd definitiv o pagină a istoriei, cea a regimului lui Muammar Gaddafi.

Totuşi, rezultatele scrutinului nu sînt încă certe. Din cele 200 de locuri în Congresul Naţional General, care va înlocui Consiliul Naţional de Tranziţie pînă la adoptarea noii Constituţii, numai 80 sînt rezervate listelor de formaţiuni politice. Celelalte 120 sînt destinate candidaţilor individuali, din care mulţi sînt favorabili partidelor islamiste. Rezultatele, chiar parţiale, nu sînt mai puţin neaşteptate în această ţară considerată conservatoare.

Potrivit lui Hasni Abidi, în Libia s-a întîmplat exact invers decît în Tunisia. “Spre deosebire de vecinii lor tunisieni, liberalii libieni au reuşit să se regrupeze sub imensa umbrelă politică coordonată de Mahmud Djibril, iar islamiştii s-au prezentat în această situaţie într-o ordine dispersată”, spune cercetătorul. În loc să formeze un front unit, ca partidul Ennahda din Tunisia, formaţiunile islamiste s-au divizat în trei partide majore: Partidul Dreptăţii şi al Construcţiei (PJC) (braţul politic al confreriei Fraţii Musulmani), Al-Watan, condus de un fost şi controversat comandant de la Tripoli, Abdelhakim Belhaj, şi Frontul Naţional de Salvare a Libiei, o organizaţie creată în afara ţării de opozanţii din exil în timpul regimului Muammar Gaddafi.

“Fraţii Musulmani libieni se pare că sînt finanţaţi din afară, mai ales de Qatar”, afirmă Said Haddad, cercetător asociat la Institutul de cercetări şi studii despre lumea arabă şi musulmană (IREMAM-CNRS). Deci, islamiştii nu prea sînt agreaţi.

După ce s-a debarasat de Gaddafi, Libia este supusă acum legii nenumăratelor triburi şi miliţii, reunite cîndva în cadrul clanului rebel şi care au refuzat mereu să depună armele. Ultimele nouă luni au fost marcate de mai multe incidente în întreaga ţară, cel mai semnificativ fiind, fără îndoială, anunţul surpriză prin care lideri ai triburilor şi miliţiilor din est declară autonomia regiunii numite Cirenaica.

Spre deosebire de ţările vecine, participarea lui Mahmud Djibril la fostul regim, ca şef al departamentului pentru dezvoltarea economică naţională, nu pare să fi fost un element folosit împotriva sa, ci dimpotrivă. “El este considerat un tehnocrat integru şi competent”, afirmă Said Haddad. Ca fost lider al Consiliului Naţional de Tranziţie, Mahmud Djibril a dovedit un simţ ascuţit al tacticii. “A avut ideea bună de a-şi marca, la momentul oportun (în 2010, n.red.), ruptura de Gaddafi, a intrat în CNT ca premier (23 martie 2011, n.red., apoi a demisionat după moartea lui Gaddafi”, precizează Hasni Abidi. “Astfel, el s-a poziţionat foarte devreme în era post-CNT”, potrivit specialistului.

“Libia este o ţară conservatoare, cu un islam moderat. Populaţia este sută la sută musulmană şi sunnită”, spune Faiçal al-Krekchi, secretar general al AFN. O poziţie logică, potrivit lui Hasni Abidi. “În vremuri grele, islamul rămîne o valoare refugiu care îi uneşte pe libieni”, explică specialistul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.