De ce are nevoie Obama de Europa

La Stampa

În America îl numesc “the perfect storm”, uraganul perfect, cel care inundă SUA cu locuri de muncă şi creştere. O confluenţă neaşteptată de factori – salarii mici, întreprinderi cu mulţi bani şi consumatori gata să cheltuiască din nou – a făcut să repornească economia cea mai mare a planetei, a dat suflu pieţelor şi a sporit şansele ca Barack Obama să nu fie obligat să se mute de la Casa Albă în noiembrie.

Fără Europa, însă, uraganul nu va fi perfect. America şi preşedintele ei trebuie să spere că vagonul cel mai important tras de locomotiva SUA nu va fi deraiat de crize dezastruoase şi certuri politice. Cuvintele calde ale lui Obama faţă de leadershipul politic european nu sînt total dezinteresate.

În lumea globalizării, nicio ţară nu este o insulă, iar SUA şi Europa sînt legate de relaţii comerciale, care fac din ele companioni de călătorie inseparabili, în pofida traiectoriilor lor economice divergente: America este în redresare, în timp ce Europa suferă o recesiune. America priveşte înainte cu ale sale Facebook, Google şi Apple, în timp ce Bătrînul continent îşi linge rănile şi contemplă fără bucurie anii de austeritate ce-i stau în faţă pentru a-şi repune în ordine conturile.

Relaţia este însă simbiotică. Pentru Obama şi America, redresarea se va transforma în creştere reală numai dacă Europa va ieşi din necazuri şi va reîncepe să cumpere produse şi servicii “made in USA”.

Datele care vin din SUA nu sînt rele. Creşterea este la nivelul cel mai înalt dintr-un an şi jumătate – PIB-ul a crescut cu 2,8% în ultimele trei luni ale lui 2011. Ministrul de finanţe, Timothy Geithner, a declarat recent că în 2012, economia ar putea creşte cu 3%.

Elementul cel mai important pentru Casa Alba nu este însă PIB-ul ci rata şomajului – călcîiul lui Ahile al economiei SUA şi zona în care Obama este mai vulnerabil la atacurile candidaţilor republicani, în special ale unui fost finanţist ca Mitt Romney. Şi de pe acest front au venit veşti bune. În ianuarie, rata şomajului a scăzut la 8,3%, cel mai mic nivel din perioada administraţiei Obama. Tendinţa este chiar mai recompensatoare pentru oamenii preşedintelui: sînt acum cinci luni la rînd de cînd şomajul scade, iar experţii cred că tendinţa va continua în următoarele luni. Analizînd datele creşterii economice din SUA este evident că o mare parte din veştile bune sînt focalizate pe frontul intern. Pînă acum, companiile care au angajat mai mulţi lucrători sînt doar interne, sectoare cum ar fi restaurantele, sănătatea (care în America este aproape complet privată) şi serviciile profesionale (avocaţi, notari şi secretare).

Industria manufacturieră – unul dintre motoarele economiei SUA – nu a contribuit major. Companiile care produc bunuri în loc de servicii au recuperat doar 400.000 din cele 2 milioane şi jumătate de locuri de muncă pierdute de la declanşarea crizei în SUA. În cadrul sectorului, companiile care merg bine sînt cele care se adresează pieţei interne, precum cele “trei mari din Detroit” – companiile auto pe care toată lumea le dădea drept moarte în 2007-2008.

Dar rezultatul nu va depinde numai de America. Pentru a continua să tragă – şi a reduce şomajul -, SUA trebuie să exporte şi să o facă în Europa, avînd în vedere că Asia cumpără puţin din Occident. Pentru moment, consumatorii italieni, spanioli şi chiar francezi şi germani nu vor să audă de acest lucru. Criza economică îi obligă să strîngă cureaua şi să economisească euro.

Este o dihotomie care închide dilema economică transatlantică. “Feelgood factor” – sentimentul pe care îl au oamenii cînd lucruri cum ar fi economia merg bine -, care ajută economia SUA, este absent din deprimata şi ingrijorata Europă. Uraganul perfect nu a traversat încă Atlanticul.