De Black Friday, Protecția Consumatorilor a amendat 11 firme clujene

În perioada de reduceri Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ( ANPC) a a amendat cu 359.000 lei încă 22 de operatori economici, printre care și 11 firme clujene.

Artima Cluj, Meli Melo Fashion Cluj, Sboujee Gold Cluj, Laceworld Design Cluj, Kvantum Sport Cluj, Sport Vision Trading Cluj, Birth Stone Cluj, Inditex România Cluj, B&B Collection Cluj, H&M Henes&Mauritz Cluj și Eroglu România Cluj sunt firmele clujene amendate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor.
Potrivit ANPC au fost efectuate controale la 28 de site-uri şi magazine cu vânzare directă, care au anunţat reduceri speciale de Black Friday și au constatat următoarele abateri: la comercializare se aflau produse la reducere, fără ca aceasta să fie aplicată din preţul de referinţă, nu există informaţii care să indice data la care încetează oferta şi faptul că aceasta se referă la stocul disponibil, informări confuze pe site referitoare la reduceri la colecţia nouă şi la oferta de Black Friday, preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, nerespectarea prevederilor legale privind afişarea preţurilor (preţ nou şi preţ vechi barat), produsele având un singur preţ afişat, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi preţul de la casa de marcat, preţuri ilizibile, preţul vechi nu este barat, ci acoperit de eticheta cu cel nou, etichetare dublă.
Celelate firme amendate sunt: Tensa Art Design, Ilfov (www.lensa.ro), F64 Studio Bucureşti (www.f64.ro), SMS România Bucureşti, Montecristo Ilfov, Vabro Retail Maramureş, Grand Bazar & Stock House Concept Oradea, Smyk All for Kjds Oradea, Kik Textillen und Non Food Oradea, LPP România Fashion Bistriţa și Studio Moderna Bistriţa Modaverse Constanţa (www.modaverse.ro).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut