David Cameron mizează pe sprijinul Olandei

Financial Times

Premierul olandez de centru-dreapta, Mark Rutte, are o relaţie strînsă cu omologul său britanic şi a apărat de multe ori ceea ce este cunoscut în limbajul european drept “subsidiaritate”- principiul de a lăsa puterea de luare a deciziilor la cel mai mic nivel al guvernului calificat să se ocupe de orice problemă. Guvernul olandez intenţionează să convoace o comisie în scurt timp pentru a revizui ce sarcini guvernamentale ar putea fi repatriate statelor-naţiune, un raport pe această temă fiind aşteptat înainte de vară.

Olanda a devenit mai sceptică faţă de Europa în ultimul deceniu. Atît Partidul Liberal al lui Rutte cît şi Partidul Creştin-Democrat de opoziţie şi Partidul Socialist s-au opus vehement continuării transferurilor de “suveranitate” către Bruxelles, deşi definiţia suveranităţii este adesea lăsată oarecum vagă.

La extrema-dreaptă, populistul “instigator” Geert Wilders şi formaţiunea sa Partidul Libertăţii din Olanda (PVV) fac campanie ca ţara să părăsească euro şi însăşi UE. Sondajele arată că beneficiază de un sprijin de 17% împreună cu Partidul Laburist (PvdA), cel mai popular din ţară. Nu este de mirare că premierul Cameron a menţionat Olanda, luni, drept potenţial aliat în căutarea unei relaţii la distanţă dintre Marea Britanie şi UE.

Cu toate acestea, oficialii olandezi afirmă că a compara rezistenţa ţării lor faţă de o uniune mai centralizată cu dezbaterea în plină floare în Marea Britanie privind plecarea din UE induce în eroare. Olanda, spun ei, poate avea îndoieli, dar va rămîne în inima Europei.

Oficialii olandezi spun că comisia guvernamentală privind repatrierea prerogativelor va sugera, probabil, doar zone limitate în care politica ar trebui să fie returnată la nivel naţional, cum ar fi cultura, sportul şi unele sarcini legate de sănătatea publică. Ei afirmă că Olanda ar dori doar o discuţie pe tema repatrierii în coordonare cu alţi membri ai UE şi nu o scutire specială pentru sine sau o serie redusă de ţări, aşa cum Cameron este de aşteptat să dorească pentru Marea Britanie. Totodată, ei sînt tot mai circumspecţi faţă de încercările lui Cameron de a invoca sprijinul ţării lor faţă de demersul britanic de a se distanţa brusc de UE.

“Nu îmi pot imagina [sugestii de repatriere olandeze] care să meargă în vreun fel atît de departe pe cît propune Cameron”, a declarat deputatul laburist pentru afaceri europene, Michiel Servaes, fost diplomat la ambasada Olandei din Londra.

Guvernul olandez, o coaliţie de centru între laburişti şi liberalii lui Rutte, susţine o Europă puternică în acele zone ale politicii pe care le consideră potrivite Bruxellesului, printre care supravegherea bancară la nivelul UE şi un control bugetar mai strict. Alte partide de opoziţie, de la social-liberalii din “D66” la radicalii de stînga din “GroenLinks” (Stînga Verde), cer deschis o uniune politică europeană mai federală.

În unele domenii, Olanda vrea ca Bruxellesul să aibă puteri mai mari, în special cele legate de reglementarea financiară şi supraveghere.

Mulţi olandezi sînt îngrijoraţi că dorinţa Marii Britanii de a se distanţa de Europa va lipsi Olanda de un aliat liberal din punct de vedere economic, lăsînd ca Europa să devină tot mai dominată de Germania şi Franţa.

La începutul anilor 1970, Olanda a făcut lobby pentru aderarea Marii Britanii la CE. Anul trecut, atunci cînd multe ţări europene au făcut presiuni pentru a se eluda obiecţiile britanice privind bugetul pe şapte ani al UE, ratificîndu-l între ele, Rutte a insistat ca Marea Britanie să fie inclusă.

În timp ce politica din zona euro a determinat Olanda să ajungă într-o alianţă strînsă cu Germania, ţara a preferat în mod tradiţional să preconizeze o orientare mai anglo-saxonă din punct de vedere economic şi cultural. Dar în calitate de membră a zonei euro, Olanda este obligată să adopte o linie mai puternică privind integrarea financiară mai strînsă, generînd astfel un conflict inevitabil cu interesele britanice.