DATORIE ŞI UMANITARISM. ŞTEFANIA KORY-CALOMFIRESCU: DRUM SPINOS

Stefania Kory-Calomfirescu(UN ÎNCEPUT ÎN PROFESIA MEDICALĂ)

Ştefania Kory Calomfirescu, perso-nalitate marcantă a culturii, Prof. univ. dr. în Ştiinţele Medicale, neurolog, Cetăţean de onoare al Clujului se afirmă şi ca o măiastră mînuitoare a condeiului în cultivarea artei cuvîntului.

O conştiinţă lucidă, cu o formidabilă capacitate de discernere a realelor valori umane, dublată de o surprinzătoare intuiţie artistică, scrierea d-nei Ştefania Kory Calomfirescu farmecă prin armonia expresiei şi fascinează prin forţa, profunzimea şi fineţea observaţiei. Pentru domnia sa viaţa constituie o permanentă experien-ţă iniţiatică în ceea ce existenţa are valoros şi esenţial. Cu o mare dragoste de viaţă şi de semeni, cu un admirabil spirit etic şi estetic, cu limpezirea adevărului în substanţa dreptei măsuri, domnia sa dovedeşte forţa unei atitudini tranşante pentru care omul ca purtător al valorilor adevăr, bine, frumos este nepre-ţuit.

Privind cu admiraţie şi interes în sus, spre modele umane constructive, Ştefania Kory-Calomfirescu cercetează umanul şi idealul, apreciază şi învaţă, dînd această strălucită învăţătură şi celor din jur. Un spirit de dăruire, o conştiinţă a menirii în viaţă a pla-sat-o în mijlocul unor valori şi al unor oameni împreună cu care a pus cărămizi rezistente la temelia edificiului ştiinţei şi culturii româneşti şi universale. Pasiunea şi dragostea pentru oameni şi profesie i-au deschis calea unei cunoaşteri complexe a vieţii şi spiritului uman, a omului ca unitate de valori ce se cer cizelate. Aşa se conturează profilul moral şi spiritual al acestei distinse doamne care a îmbrăţişat viaţa cu onestitate şi hotărîre şi care acum, prin scrierile domniei sale, ne dăruieşte cu generozitate din înţelepciunea ei. Volumul Drum spinos (Un început în profesia medicală), apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca în 2015, ca reeditare, apare ca o confesiune în care obiectivitatea se împleteşte cu lirismul din perspectiva căruia autoarea înţelege existenţa ca iubire, dăruire, competenţă şi conştiinţă.

Spirit sensibil şi receptiv, autoarea consideră viaţa ca o experienţă iniţiatică ce-şi revelează miracolul în situaţii fireşti, simple: „Ţie nu ţi s-a părut după sărut că abia atunci intri ca printr-o poartă în Adevărata Lume”. Precum în poemele adolescentine ale lui Nichita Stănescu, descoperirea fiorului iubirii este adevărata trezire la viaţă, înseam-nă trăirea conştiinţei de sine, a eului cu „zborul în sus”. Deşi aparent clasică, relatarea se structurează pe tehnicile moderne, prin valorificarea impresiei de autenticitate. Astfel, două fundamentale momente de viaţă sînt evocate alături, cu valoare revelatorie esenţială, faptul petrecîndu-se în vis: Iubirea şi Profe-sia ca o chemare. Două personaje-simbol sînt asociate în vis sub semnificativa „Poartă a Sărutului” şi „Poarta spre profesie” ca o predestinare, surprinse în clipa desenată în cărbune, din spaţiul mirific al Parcului „Iuliu Haţieganu”.

Într-o evocare caldă, bogată în trăiri răscolite în pragul in-trării în viaţă, sînt aduse la lumină figuri reprezentative din viaţa medicală a cetăţii Clujului, cu o istorie bogată şi plină de farmecul vîrstei marilor visări. Figura cvasilegendară a profesorului Iuliu Haţieganu, mentorul spiritual şi profesional al eroinei acestui volum-jurnal, iradiază în timp lumina marilor personalităţi, ctitori culturali. Este surprins momentul efervescent al mobilizării spre cu-noaştere şi făptuire pe fundalul istoric al întregirii ţării, împlinit prin înfiinţarea a o serie de instituţii de cultură, printre care şi Facultatea de Medicină din Cluj. Prin tehnica decupajului, a cita-tului, învie o lume şi o pagină încărcată de aură, precum se contu-rează în „Alocuţiunea” rostită de Ovidiu Păcurariu, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la absolvirea primei promoţii a Almei Mater clujene.

Naraţiunea la persoana a III-a redă experienţa directă a eroinei, care are prilejul să întîlnească destine edificatoare, prin profunzimea simplităţii. Implicată profund în profesie şi viaţă, eroina trăieşte o a doua mare revelaţie, aceea a „dăruirii aproapelui”, condiţie esenţial-umană, în modelul exemplar al prof. Haţieganu, omul în luptă cu moartea pentru a-i smulge supravieţuitori. „Schiţa în cărbune” a Parcului „Haţieganu”, adevărat talisman, adună şi protejează marile vise care-i vor conduce autoarei viaţa şi munca. Şcoala de Medicină clujeană îi îndrumă clipele, îi dez-văluie identităţi, îi dimensionează parametrii adevărului uman.

Astfel, ajunsă la înfruntarea cu viaţa, Maria-Cristina, eroi-na cărţii, se mişcă firesc printre oameni şi întîmplări, fiecare figură umană fiind pentru ea încă o identitate în multitudinea şi complexitatea vieţii.

Remarcabilă este arta portretizării, în contururi precise, din linii puţine, ferme, dar subtile. Primează profilul psihologic pe care autoarea îl descifrează de sub aparenţele formale şi găseşte calea şi farmecul apropierii de fiecare suflet. Fraza limpede, cursivă, elegantă este construită pe verbul ce curge firesc, chiar şi atunci cînd tonul se înăspreşte moraliza-tor, încît nimic nu devine ostentativ. Cu suflul pasionat al unei conştiinţe gata să se dăruiască pe altarul salvării valorilor umane, eroina, un alter-ego al autoarei, îm-plineşte şi se împlineşte exemplar prin jurămîntul hipocratic „făcut unei iubiri mai puternice decît cea mai frumoasă iubire”.

Prof. Antonia BODEA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.