Dat, dicat, dedicat. Ioan BENCHE: „Jocuri şi destin în zbor”

Nu trebuie să cădem în patima diferenţierilor: poetul este poet, chiar şi atunci cînd poartă sutană sau, în cazul nostru, haina militară. Poezia se naşte fie spontan, iscînd metafore irepetabile, fie gemînd şi trudind întru aderenţă pragmatică.

Ioan Benche este poet. şi nu atît atelierul său de creaţie ne interesează, cît, mai degrabă, responsabilitatea cu care îngăduie cuvîntului să plece în lume. Iar acum, cînd propune cititorului o antologie*, nu-l putem suspecta de orgoliu sau secarea filonului creator. Munca de selecţie este rezultatul maturităţii şi a separării grîului de neghină. Sau, mai exact, ciuntirilor vremilor şi vrerilor slute şi, nu arareori, hidoase, îi sînt redate statul nopţilor năimite de stele. Argumentînd, astfel, nevoia poetului de lumină.

Contradicţia nu trebuie să surprindă, mai ales că, în contextul a două lumi, în care s-a închegat viersul lui Ioan Benche, s-au rupt zăgazuri şi s-au frînt stavile. Dar indiferent de vremi, Poetul rămâne, fără să cadă în patetism, un adevărat patriot, născut şi crescut în sentimentul dragostei de ţară. Selecţia de care vorbeam a lăsat în urmă tropotul cadenţelor cazone, iar poezia şi-a recăpătat suflul de profundă sensibilitate: „Cînd am venit/ pe lume,/ cineva a plantat/ în mine/ neliniştea;/ creşteam/ fără a învăţa/ să rîd, să plîng/, ca ceilalţi copii…/ mama însă,/ nu prea ştiu cum,/ mi-a adus sub pleoape/ izvoarele/ şi am început dintr-odată/ să plîng…**

Sînt stihri despre lucruri simple, de care sufletul se bucură molcom. şi de la „joc” se trece-n „lacrimi” şi „zbor de păsări şi … copii”. Expansiv, uneori, dar niciodată refuzînd şansei ca meditaţia lirică să păgubească întregul.

E multă dragoste în această antologie, iar „Gardă de strămoşi” aduce aminte de locul unde „au răsărit sub clar de lună,/ Bărbaţi ciopliţi în vitejie”.

Ca, mai apoi, un catren să sfîşie înaltul adîncurilor din noi:

Haiduc am fost o viaţă-ntreagă,

Haiduc voi fi, pîn-oi mai fi,

Ce-nseamnă asta, Ţară dragă,

Decît putinţa de-a muri?!…***

Călătoreşte Poetul prin multe lumi. Iar sensibilitatea-i vibrează anume la cele mai suave reprezentări ale Fiinţei. Dar, pînă la urmă, marea dragoste rămîne tot în… „Zidire”. şi-i zice din pană: „Am săpat/ în trupul Patriei/ lut de lumină nouă”…”**** şi… „Tril de nai”:

Vine dinspre sat un zvon de cîntec,

O melodie ca un Tril de Nai –

Inima-mi se-ntoarce în descîntec,

Ca într-un cor de păsări, de prin rai –

Aşa că iar de Tine nu mă vindec…*****

Una dintre poeziile semnate Ioan Benche („Alean de orgă” – pg. 129) mi-a adus aminte, nu ştiu de ce de, de o călătorie la „Mica sirenă”, în Danemarca. „E operă de artă?” m-a întrebat, atunci, un turist străin. „Nu ştiu mai nimic despre acest simbol al danezilor de pe malul mării. Dar, e frumoasă”, i-am răspuns. Arătaţi-mi pe cineva care poate să dea o definiţie completă artei! Oricum, viersurile lui Ioan Benche sînt – cu mîna pe inimă – Poezie.

Radu VIDA

* Ioan Benche, Jocuri şi destine în zbor, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2016

** Joc de nelinişte, pg. 17

*** Haiduc, pg. 95

**** Zidire, pg. 102

**** Tril de nai, pg. 126