Dat, dicat, dedicat. Ceaba – 700

Cînd spun „lumină”, termenul are acoperire în ceea ce Vasile Lechinţan şi Ioan Zegrean au realizat sub egida Editurii Studia: Monografia satului Ceaba, comuna Sînmărtin, judeţul Cluj. Şi nu e vorba numai de lumina tiparului, care, în mod evident, aduce un plus de beneficiu întregii lucrări. Ci, mai degrabă, e vorba despre lumina diurnă a coperţii 1, în care ochiul fotografic a surprins irizaţiile diurne ale cerului şi pămîntului molcomit al şesului transilvan, şi coperta 4, în care penelul măiestru a lui Teodor Botiş a pictat cuibărirea între dealuri de milenii a acestui sat, într-un fermecător parcurs solar spre amurgul afirmaţiilor blagiene: „Veşnicia s-a născut la sat…”

Prin această pledoarie n-am vrut să spun că doar grafica contează. Pentru că, realmente, cele 358 de pagini au densitatea informaţiilor ce subliniază scurgerea eternă a luminii acestui îndrăgit loc. Oameni şi faptele lor, circumscrise în marile evenimente ale ţării, personalităţi ce au plecat de aici, ducînd în căuşul sufletului lor graţia solemnă a gîndului curat, cald şi iubitor de ţară.

„Monografia unui sat cuprinde un univers de experienţe de viaţă, fiindcă satul este patria în miniatură, locul naşterii părinţilor, bunicilor, moşilor şi strămoşilor” – spune academicianul Ioan-Aurel Pop în „Îndemn către cititor”.

E viaţă multă concentrată aici.

Din cioburi arheologice s-a reclădit trecut îndepărtat, apoi, mîini tremurînde au adus cuvînt de atestare domnească despre mica localitate: „1315 Septembrie, 6, Dej – Noi Nicolae voevod al Transilvaniei şi comite de Solnoc, dăm de ştire că după ce la stăruinţa comitelui Iacob, fiul lui Apa, am trimis în sîmbăta dinaintea naşterii fericitei fecioare pe Nicolae de Măcicaşu, omul nostru, spre a opri oamenii de pe moşiile Viţa şi Ceaba ale celor doi magistraţi numiţi Ladislau, fiii răposatului voevod al Transilvaniei Ladislau, dela foloasele şi folosinţele moşilor Babus şi Bendin ale numitului comite Iacob, acel om al nostru, întorcăndu-se la noi în aceeaşi zi, ne-a spus că s’a dus înapoi la faţa locului, la moşiile susnumite ale comitelui Iacob şi i-a oprit cu tărie pe zişii oameni din Viţa şi Ceaba dela folosirea şi strîngerea de aici înainte a tuturor foloaselor şi folosinţelor acelor moşii”.

E alcătuire de memorie. Şi documente. O istorie vie a convieţuirii paşnice. Şi personalităţi tulburătoare, care i-au marcat trecerea. Punct terminus, de unde poate începe o nouă aventură spre limanul făr’ de tihnă al existenţei noastre. Şi ca o negustoreasă nurlie, lumina din versurile poetului Ioan Zegrean, străbat veacurile: Mi-e dor de jocul de la şură,) Mi-e dor de largul din strîmtură, ( Mi-e dor vă văd un legănuţ,) Să văd un copilandu care) Zburdalnic peste garduri sare.) Mi-e dor de fraţi şi de surori,) Mi-e dor de gredina cu flori,) Mi-e dor de dragii mei părinţi) Şi de icoane şi de sfinţi,) La care seara mă rugam) Şi-n gînd cu îngerul dormeam…”

Împodobit în culorile duminicale ale speranţei, Ceaba merge mai departe. Cu ferestrele larg deschise spre istorie, tradiţie, şi anecdotică. Iar acest popas de monografie, şi oamenii inimoşi care au dat şansei consistenţă, aduc bucurii luminate peste veacuri. Răspunde ecoul:

Nos Nycolaus vaivoda Transsiluanus et comes de Zonuk damus pro memoria…

Radu VIDA