Dar Codul muncii?…

Ilie Călian

Vă mai amintiţi că una dintre doleanţele “societăţilor civile” şi ale “Străzii”, care au condus la demisia Guvernului Ponta, a fost reforma administraţiei publice, pentru stîrpirea corupţiei? Ei, bine, Vasile Dâncu, vice-prim-ministru şi ministru al Administraţiei Publice, şi-a propus să prezinte, cît mai curînd, un proiect pe această temă şi chiar a precizat că se gîndeşte la o reformă şi pe verticală, şi pe orizontală- ceea ce este absolut corect.

Numai că, dacă privim reforma administraţiei publice doar ca o chestiune de moralitate (stîrpirea corupţiei), nu se prea poate face mare lucru, întrucît moralitatea ţine de educaţie şi respectarea legii. Adică, nu prea poţi fi sigur că un funcţionar nou nu va fi tentat să fie “corupt”, să fure etc. (Avem exemple interesante chiar din lumea procurorilor şi magistraţilor, în care au fost promovaţi “tineri şi femei” care s-au dovedit că nu sînt tocmai îngeraşi.) Fără a ignora aspectul moral al problemei, ar fi important să observăm că actuala funcţionare a administraţiei publice produce imense pagube economiei naţionale. Este vorba, pe de o parte, despre păgubirea statului prin evaziune fiscală, contracte de investiţii, furnituri, medicamente etc. supraevaluate, proiecte reluate cu noi şi noi studii de fezabilitate etc. etc. Pe de altă parte, este vorba despre milioane de ore de muncă din sectorul productiv şi de servicii, pierdute anual din cauza faptului că birocraţii au satisfacţia să-i plimbe pe cetăţeni de la un ghişeu la altul, de la o instituţie la alta, în lipsa unui sistem de conectare informatică, prin care cererile să se rezolve rapid. Nu în ultimul rînd, se pierd o groază de bani din bugetul public pentru salarii inutile, într-un sistem ineficient.

V-aţi întrebat la ce folosesc miile de tone de dosare pe care le produc şi le manevrează birocraţii noştri? La nimic: nimeni nu se mai uită la ele, iar data viitoare ţi se cer exact aceleaşi acte. Îmi vine să dau exemple de astfel de situaţii, dar ar fi inutil: fiecare dintre dumneavoastră a avut de a face cu hărţuiala feluritelor “ghişee”, pentru care trebuie să te învoieşti de la serviciu (o zi fără salariu, de la firmele private, că de la “stat” nu-i bai dacă lipseşti), întrucît “ghişeele” sînt deschise în principiu, dimineaţa, în loc să fie, în majoritatea zilelor, în perioada în care oamenii au ieşit de la muncă.

Desigur, sociologii ştiu de multă vreme (iar dl. Dâncu e sociolog) că birocraţia este asemena unui organism viu, care are pofta de a se reproduce. Aşadar, mai întîi, ar trebui găsit o formulă de a i se administra anticoncepţionale- în primul rînd acel sistem informatic integrat, care, facilitînd accesul rapid la informaţia necesară, ar dovedi imediat că anumite posturi din schemă sînt inutile. Pe de altă parte, ar trebui inventariate actele pentru care nu sînt necesare tot felul de aprobări, apostile, dovezi, semnături etc. nu în ultimul rînd apare problema responsabilităţii- pe verticală şi pe orizontală, cum spune dl Vasile Dâncu. De ce trebuie, de exemplu, ca un primar să semneze toate hîrtiile şi aprobările emise de primărie, după ce au mai semnat încă vreo cinci angajaţi?! repet ce întrebam într-un alt editorial: poate un “şef” să verifice personal, înainte de a semna, corectitudinea muncii a sute de angajaţi?! Iar dacă ar putea, de ce ar mai fi nevoie de aceştia?! Mi se spune că “şeful” trebuie să-şi cunoască subordonaţii şi să-şi asume răspunderea, întrucît le semnează statul de plată. Păi, dacă este aşa- dar nu este! – “şeful” ar trebui să aibă posibilitatea să-şi aleagă subordonaţii şi să-i concedieze după cum vrea “muşchii” lui. Aţi citit Codul muncii? Ştiţi că, în cele mai multe cazuri, un subordonat care se simte “nedreptăţit” îşi poate da în judecată “şeful”, urmînd apoi luni şi ani pe la tribunale?! Aşadar, cînd vorbim despre responsabilitate (în orice post, nu doar în administraţia publică), trebuie să ne uităm niţel la Codul muncii. Or, acest cod nu ţine cont de principiul fundamental al oricărei activităţi umane: eficienţa. Conform acestui principiu, un angajat “slab” trebuie înlocuit cu unul “bun”, chiar dacă este “om de treabă”, iar un angajat “bun”- cu unul “mai bun”. De fapt, plecînd de la nevoia de eficienţă, problema nu este evitarea ori recuperarea pagubelor, ci producerea de beneficii cît mai mari, cu efort uman şi financiar cît mai mic, dar mai calificat şi mai dedicat muncii. Deci, îi recomand d-lui Vasile Dâncu să se uite niţel şi în Codul muncii, înainte de a începe reforma în administraţie: frica păzeşte pepenii…