Dansatorii armeni din Gherla în faţa unei noi stagiuni

Fără să exagerăm putem spune că, de cînd a fost înfiinţată Formaţia de dansuri „Hayakaghak” a comunităţii armeneşti din municipiul Gherla, în fiecare an, începînd cu luna aprilie, începe aici o adevărată stagiune artistică, aşa cum se întîmplă în cazul instituţiilor culturale, teatre, opere sau filarmonici. Cu toate că este vorba de un grup de amatori (dar, profesionişti în evoluţie!), cei 12 membri, cu toţii tineri şi plini de ambiţie, respectă cu stricteţe un program bine conturat, cu participări regulate la diferite manifestări culturale de tradiţie din ţară. După cum ne spunea, zilele trecute, ing. Esztegár János, preşedintele filialei Transilvania Nord a Uniunii Armenilor din România, numai pe luna mai au deja două invitaţii. Este vorba de un festival de dansuri populare în staţiunea Băile Szejke din vecinătatea municipiului Odorheiul Secuiesc şi de o altă frumoasă întîlnire anuală a dansatorilor de diferite etnii de la Bistriţa. Anul trecut, la ambele manifestări artistice mesagerii artei şi culturii armene din municipiul Gherla au obţinut mare succes, altfel nu erau invitaţi şi în 2016. Dar, tot în lunile următoare, tinerii din vechiul Armenopolis vor onora şi alte festivaluri, cum sînt cele de la Sighişoara, Mediaş şi Bucureşti („Strada Armenească”). Cei 12 dansatori, în frunte cu conducătorul formaţiei, Esztegár Erika, se pregătesc deja în vederea acestor evoluţii, săptămînal efectuînd mai multe repetiţii. Mare accent se pune şi pe îmbogăţirea repertoriului cu noi piese, specifice artei armeneşti din oraşul de pe Someş, unde în anii 60 funcţiona chiar şi o şcoală de dans condusă de un vechi şi pasionat coregraf de origine armeană.
Prin grija comunităţii armeneşti din localitate, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Gherla, acum patru ani s-a amenajat un spaţios şi bine dotat club, unde formaţiile artistice dispun de condiţii bune de repetiţii şi chiar pentru organizarea unor spectacole sau concerte. Cu ocazia Zilelor Oraşului, la începutul lunii iunie, imediat după alegerile locale, spaţiul respectiv va găzdui manifestări culturale cu participarea unor invitaţi din sfera artei. Nu vor lipsi nici vernisajele de expoziţii.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.