Dansatorii armeni din Gherla – aplaudaţi şi la Botoşani

Membrii Ansamblului de dansuri armeneşti „Hayakaghak” din municipiul Gherla continuă turneul prin ţară. După ce, acum zece zile, au cucerit publicul constănţean, la mijlocul acestei săptămâni au avut mare succes şi la Botoşani. Gherlenii cutreieră ţara în lung şi-n lat şi, pe oriunde merg, primesc multe aplauze. În oraşul moldovean, cei 12 tineri conduşi de Esztegar Erika au onorat manifestările culturale organizate de filiala locală a Uniunii Armenilor din România, cu prilejul sărbătorii comunităţii armeneşti, prilejuită de marcarea Zilei Independenţei Armeniei. Cu acest prilej, la Casa Tineretului din localitate a avut loc un spectacol muzical-artistic, în cadrul căruia a evoluat şi ansamblul de dansuri din Gherla. Tinerii gherleni au prezentat dansurile „Sardarapat”, „Im anune Hayastan E”, „Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzori” şi „Vartavar” (în ultimul joc, dansatorii au reprezentat apa). Sunt dansuri specifice comunităţii armeneşti din Gherla, cel mai mare centru spiritual şi cultural al acestei etnii din ţara noastră. Acest lucru s-a resimţit din plin şi la Botoşani, unde mesagerii artei gherlene au fost primiţi cu multă căldură de gazdele acestei frumoase manifestări, care a început cu expunerea „Ziua Independenţei Armeniei”. Programul de la Casa Tineretului a mai inclus un recital poetic din lirica armenească, susţinut de actorii Teatrului de Stat „Mihai Eminescu” Botoşani (actori care în luna iunie au evoluat şi pe scena Casei Municipale de Cultură Gherla) şi un concert de muzică armenească în interpretarea compozitorului Capriel Dedeian.

În această toamnă, dansatorii ansamblului „Hayakaghak” din Gherla mai sunt invitaţi şi la alte manifestări artistice, printre care şi la seara interetnică, pe care o vor susţine împreună cu comunitatea evreiască din Cluj-Napoca.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.