Dansatorii armeni din Gherla ajung şi la…Tulcea!

Membrii cunoscutului ansamblu de dansuri „Hayakaghak” al comunităţii armeneşti din municipiul Gherla au şi în această perioadă estivală un program bogat, cu spectacole susţinute chiar şi în localităţi mai îndepărtate, cum este oraşul Tulcea. Acolo, gherlenii vor evolua în ultimele două zile ale lunii iulie, onorând, în premieră, un festival de film şi folclor interetnic. Tinerii din formaţie se pregătesc încă de pe acum în vederea participării la această manifestare culturală de mare amploare. Până atunci, dansatorii armeni pregătiţi şi îndrumaţi de Esztegár Erika vor fi prezenţi şi la o manifestare culturală organizată joi, 28 iulie 2016, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21, Cluj-Napoca), fiind invitaţi de dna manager al CJCPCT, apreciata interpretă de muzică populară Marinela Zegrean Istici, promotorul culturii tradiţionale de pe meleagurile noastre.

Până la toamnă, ansamblul „Hayakaghak” din municipiul Gherla mai este invitat la festivalurile interetnice de folclor de la Sighişoara şi Mediaş, unde în ultimii trei ani a înregistrat întotdeauna mare succes, dar nu sunt excluse şi alte evoluţii la diferite manifestări atistice, cum este „Strada Armenească” de la Bucureşti, unde şi în vara trecută a avut mare succes de public.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.