Daniel Morar – incompetent pentru CCR

CALIANILIE CĂLIAN

O informaţie de alaltăieri nu pare a fi fost suficient de comentată, deşi s-ar putea să aibă un tîlc foarte important. Anume: Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a înaintat Administraţiei Prezidenţiale o “plîngere administrativă prealabilă” împotriva decretului preşedintelui (Traian Băsescu) privind numirea ca judecător la Curtea Constituţională a României (CCR) a lui Daniel Morar – celebrul şef al DNA, cel care l-a scos basma curată pe Băsescu în “Procesul Flota” şi a declarat – într-o interpretare strict personală a Constituţiei – că acesta, cît este preşedinte, are imunitate absolută, neputînd fi acuzat decît pentru înaltă trădare, care nici nu este prevăzută în Codul Penal.

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) declară că Daniel Morar nu corespunde art. 43 din Constituţie şi art. 61 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR. Mai exact, AMR atrage atenţia că Daniel Morar nu corespunde unuia dintre cele trei criterii legale (fără care numirea sa “se sancţionează cu nulitatea”): înalta competenţă profesională. Se spune în “plîngerea administrativă prealabilă” a AMR că “Sînt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încălcat grav normele juridice internaţional convenţionale (care sînt direct aplicabile în ordinea juridică naţională)”. Este vorba de trei celebre cazuri care au fost constatate de Curtea Internaţională a Drepturilor Omului (CEDO). “Aceste eşecuri profesionale şi abuzuri grave ale lui Daniel Morar dovedesc grava necunoaştere a normelor juridice internaţional convenţionale direct aplicabile în dreptul intern român şi a Constituţiei României, prin urmare domnia sa nu îndeplineşte condiţia de legalitate a numirii sale ca judecător la Curtea Constituţională constînd în înalta competenţă profesională”. Am dat aceste citate, în locul unui comentariu în limbaj uzual, întrucît reprezintă o “condamnare” morală în termeni fără echivoc.

O primă întrebare: nu ştia, oare, Băsescu nimic despre posibilitatea ca lui Daniel Morar să i se aducă astfel de acuze, bazate pe documente ale CEDO, nu pe comentarii ale politicienilor adverşi şi ale presei?! Nu cred că nu le cunoaştea. Atunci, de ce l-a numit pe Daniel Morar judecător la CCR?! Explicaţia cea mai la îndemînă ar fi aceea că Băsescu s-a gîndit că magistraţii nu vor avea curajul să-l înfrunte. O a doua – poate mai aproape de adevăr – ar fi aceea că se aştepta la aşa ceva, dar a dorit să-l ducă de nas pe ocrotitorul său – de care el personal nu s-ar mai putea sluji prea mult -, dar a aşteptat să apară cineva care să-i scoată castanele din foc. Şi încă: nu cumva protocolul de coabitare cu Victor Ponta prevedea şi o asemenea soluţie – care să-i ofere lui Băsescu ocazia să se mai dea cocoş (şi presei un subiect de discuţie – o perdea de fum)?! Adică, în locul unor schimbări bruşte, peste noapte, în stilul heirupist “revoluţionar”, o reaşezare atentă şi fără prea mari zguduiri. Dacă e aşa, înseamnă că Victor Ponta este un politician mult mai abil decît ni se pare. De altfel, şi tot în acest sens, există încă o întrebare: oare Ponta, în calitatea sa de procuror, nu ştia nici el că există o astfel de cale de atac împotriva numirii lui Daniel Morar la CCR? Iar dacă ştia – şi presupun că el ştia -, de ce nu a făcut el – prin PSD, prin Parlament, prin alte mijloace – această “plîngere”?! Probabil tocmai pentru că aştepta şi el ca această castană să fie scoasă din foc de către o organizaţie profesională a magistraţilor – care, astfel, îşi mai spală din păcatele acumulate în ultima vreme şi îşi dovedesc independenţa faţă de politicieni.

Ce va face Băsescu? Va fi amuzant felul în care-şi va scoate cămaşa.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.