Daniel Constantin: „Printr-un TVA redus putem scoate la suprafaţă sute de milioane de euro”

 Ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit ieri, la Cluj-Napoca, în cadrul unei conferinţe de presă, despre reducerea la 9% a TVA-ului pentru produsele de panificaţie. Acesta a spus că va discuta această iniţiativă, marţi, în cadrul Executivului.

„Propunerea de reducere a TVA la 9% la alimentele de bază este un angajament discutat de foarte mult timp şi rămîne să decidem cu Ministerul de Finanţe cînd vom introduce această propunere. Eu am vrut să dăm un exemplu în acest an, chiar dacă sîntem sub presiunea păstrării în ţinta de deficit, să dăm în acest an, spre sfîrşit, un exemplu pe zona de panificaţie. Acolo, din păcate, evaziunea fiscală este de 60%, iar printr-un TVA redus putem scoate la suprafaţă sute de milioane de euro, care sînt necesare în momentul de faţă pentru îmbunătăţirea sectorului agricol, dar şi pentru alte investiţii pe care vrem să le facem în economia naţională. Este o prioritate pe care o avem”, a declarat Constantin.

Acesta a precizat că alte priorităţi în politica agricolă a Guvernului condus de Victor Ponta sînt comasarea terenurilor agricole şi dezvoltarea sectorului de irigaţii. Totodată, viitorul ministru al Agriculturii a precizat că va propune Comisiei Europene un proiect pentru dezvoltarea sectorului de irigaţii din România care să fie finanţat din fonduri structurale.

„Agricultura a avut, anul trecut, un rol important în a avea indicatori macroeconomici mai buni. Va trebui să îmbunătăţim sistemul de irigaţii, să nu mai fim dependenţi de vreme, de ploile care vin sau nu vin. Am un proiect, împreună cu domnul Orban, pe care sper să îl putem propune CE, să avem un program special finanţat nu din fonduri de dezvoltare rurală, ci din fonduri structurale pe irigaţii. Solicitarea noastră va fi ca din alocarea financiară pe perioada 2014-2020, 2-3 miliarde de euro să revină sectorului de irigaţii, să punem în valoare potenţialul agricol”, a spus Constantin, subliniind că fondurile structurale care pot fi accesate în acest sens se ridică la 19 miliarde de euro.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.