Daniel Constantin: PC respinge cu fermitate afirmaţiile iresponsabile şi provocatoare ale unor reprezentanţi ai statului ungar

Daniel-Constantin-013Partidul Conservator respinge cu fermitate afirmaţiile iresponsabile şi provocatoare ale unor reprezentanţi ai statului ungar, aceste afirmaţii confirmînd abordarea extremistă latentă în unele zone ale statului vecin şi prieten, a precizat miercuri preşedintele formaţiunii, Daniel Constantin.

„Din punctul meu de vedere, cei care fac astfel de afirmaţii trăiesc în trecut şi nu au nicio şansă într-o Uniune Europeană preocupată să îşi construiască un viitor mai bun. Guvernul României are obligaţia de a dovedi că reuşeşte scoaterea din sărăcie a judeţelor Harghita şi Covasna, nu doar dintr-o datorie naţională, ci şi pentru a pune în evidenţă şi mai mult eşecul politicienilor extremişti din ţara vecină şi al prietenilor lor din România”, a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin, într-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presă al PC.

Potrivit acestuia, Partidul Conservator recunoaşte contribuţia importantă a cetăţenilor români de etnie maghiară la consolidarea democraţiei în România şi îşi exprimă deschiderea spre colaborare cu formaţiunile politice ale etnicilor maghiari cîtă vreme acestea manifestă un ataşament de neclintit faţă de textul Constituţiei României şi valorile euro-atlantice.

Totodată, Partidul Conservator va continua să apere valorile pe care le promovează încă de la înfiinţarea sa: libertatea şi pluralismul politic, individul şi drepturile individuale, identitatea naţională, tradiţiile, familia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.