Daniel Buda: Victor Ponta nu se poate abţine să nu intervină în actul de justiţie

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda îl acuză pe primul ministru Victor Ponta că încearcă să influenţeze actul de justiţie prin diverse afirmaţii legate de activitatea juridică din România. Democrat liberalul clujean atrage atenţia că într-un stat de drept separaţia puterilor în stat trebuie respectată, iar justiţia trebuie lăsată să funcţioneze independent şi departe de orice imixtiune politică. ‘’În lipsa activităţilor guvernamentale, premierul României, Victor Viorel Ponta îşi ocupă timpul cu analize şi strategii juridice, uitînd de faptul că nu mai este procuror, ci acum ar trebui să aibă alte responsabilităţi de reprezentare a ţării. Mai mult, premierul, se pare că nu prea este la curent cu faptul că într-un stat de drept, separaţia puterilor în stat trebuie respectată, iar justiţia trebuie lăsată să funcţioneze independent şi departe de orice imixtiune politică. Premierul României face tot felul de declaraţii în ceea ce priveşte activitatea juridică din România, încercînd să direcţioneze anchetele procurorilor.

Spre exemplu, recent, Ponta a lansat o serie de declaraţii în ceea ce priveşte cazul lui Omar Hayssam, acuzînd Administraţia Prezidenţială de minciuni. Îl înţeleg că nu se poate debarasa de haina de procuror, dar nu pot tolera faptul că îşi permite să lanseze în spaţiul public tot felul de acuzaţii fără nici un fundament şi că preocupările premierului României sînt strict legate de controlul activităţii procurorilor, uitînd de faptul că România trece printr-o criză economică, socială şi politică datorită iresponsabilităţii actualului cabinet guvernamental’’, a afirmat Daniel Buda. Reacţia liderului PDL Cluj vine după ce Victor Ponta a declarat că aducerea în ţară a lui Omar Hayssam ar putea clarifica inclusiv modul în care cei trei jurnalişti români au fost răpiţi în 2005, ‘’deoarece preşedintele Traian Băsescu a minţit în legătură cu toată afacerea’’.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.